O pildă persană povestește că în vremea regelui Solomon, cel mai înțelept dintre regi, un om a cumpărat o privighetoare, ce avea un glas fără de pereche. A pus-o apoi într-o colivie, unde pasărea nu ducea lipsă de nimic şi cânta ore întregi, spre încântarea celor din jur.

Într-o zi, când colivia a fost mutată pe un balcon, s-a apropiat o altă pasăre, ce i-a şoptit ceva privighetorii, iar apoi și-a luat zborul, îndepărtându-se în grabă. Din acea clipă, privighetoarea a rămas mută. Cuprins de deznădejde, omul a luat pasărea şi s-a dus la regele Solomon, care ştia limba necuvântătoarelor, şi l-a rugat s-o întrebe de ce nu mai vrea să cânte. Pasărea a grăit astfel către mărețul rege:

-Pe vremuri, nu ştiam nici de vânător și nici de colivie. Apoi mi s-a întins o capcană perfidă şi am căzut în ea, din lăcomie. Păsărarul m-a prins şi m-a vândut la târg, înstrăinându-mă astfel de ai mei. M-am trezit în colivia acestui om, pe care îl vezi, Măria Ta, în faţa dumitale. M-am tot jeluit lui, în fiecare zi, dar omul a crezut că tânguirile mele sunt cântece de recunoştinţă şi bucurie. Până când o altă pasăre a venit la mine şi mi-a spus: „Nu mai plânge, pentru că de asta te ţine în colivie.” Atunci m-am hotărât să tac!

Solomon i-a tălmăcit omului vorbele păsării, iar acesta s-a gândit: „La ce bun să mai păstrez o privighetoare care nu cântă?” și i-a dat drumul din colivie.