Luă un loc la acea masă, rezervându-l și pe cel din dreapta sa pentru Doru, care nu ajunsese încă lângă ea, fiind reținut într-o conversație cu alții din grupul lor. Se aflau într-o excursie la podgoria Cotnari, pe care soțul ei demult își dorea s-o viziteze, iar Ioana s-a gândit că ar fi frumos acest cadou, de la ea pentru el, întrucât azi era și ziua lui de naștere. Într-adevăr, îl bucurase nespus darul cu aromă vinicolă, dar și pe ea o încântase, de îndată ce ajunseseră aici și văzu peisajele de vis, simți aerul proaspăt și contemplă detaliile arhitectonice exterioare și interioare ale clădirii, ingenios asortate viței de vie.

Doamna ce se așezase la masă, în stânga sa, i se adresă:

-Ați mai fost pe aici, sau este prima oară pentru dumneavoastră?

-Nu am mai fost și mi se pare totul fascinant, de la decorațiunile interioare și exterioare, la poveștile ghidei despre vinuri. Și vizita în beciurile cramei, unde sunt depozitate butoaiele uriașe, mi-a plăcut mult, deși mirosul de vin m-a cam amețit, recunosc, îi răspunse Ioana.

-Și pe mine, dar îmi doream să revăd, nefiind prima oară când soțul meu și cu mine venim aici, special pentru a degusta un vin bun, dar și pentru prânzul delicios ce ni se va oferi… veți vedea ce zic și aprecia, cu siguranță!

-Propun să ne tutuim, fiindcă îmi pare că avem cam aceeași vârstă. Eu sunt Ioana, iar soțul meu e Tudor, deși eu îi spun Doru.

-Îmi pare bine, Ioana! Eu, Maria, iar soțul meu, Victor. Acum, dacă tot ne-am împrietenit, ca să zic așa, te superi dacă ne faci vreo două-trei poze?

-Sigur că nu, ci dimpotrivă, cu cea mai mare plăcere!, îi replică Ioana, luând mobilul noii sale prietene și îndepărtându-se un pic, pentru a-i prinde în cadru pe amândoi. După care făcu de câteva ori click, surprinzând niște instantanee perfecte, după părerea sa.

Tocmai atunci, apăru lângă ea și Doru, ce o sărută pe obrăjorul pe care Ioana i-l întinsese și-i zise:

-Ți-am spus azi cât de mult te iubesc?

-Ah, ce romantic e soțul tău, Ioana!, exclamă Maria, înduioșându-se, ca orice femeie.

-Da, Doru meu este cel mai dorit bărbat și eu, cea mai fericită femeie!, răspunse îndrăgostita Ioana, iar apoi continuă cu… Dragul meu, dă-mi voie să-ți prezint pe Maria și Victor!

–Încântat, sărut-mâna, Maria, te salut, Victor!, iar apoi reîntorcându-se spre soția sa, îi zise… Dar draga mea, te contrazic, fiind exact invers, tu ești cea mai dorită femeie, iar eu, cel mai fericit bărbat!, după care Doru o îmbrățișă afectuos.

-Sunteți în luna de miere, din câte observ, le zise Victor, mustăcind.

-De fapt, în al doilea an de miere, îi răspunse Ioana, chicotind fericită, datorită acelei stări de împlinire totală. Asta simțea în fiecare clipă petrecută alături de iubitul ei, deși trecuseră mai mult de trei ani de la acea primă întâlnire reală dintre Doru și ea.

-Nu se poate, e imposibil să fiți încă atât de îndrăgostiți, după mai mult de un an de la nuntă!, exclamă Maria, privindu-i neîncrezătoare.

-Maria…, o apostrofă soțul ei.

-Ni se tot spune, îi răspunse atunci Ioana zâmbind, însă chiar asta e realitatea noastră fericită! Ne asemănăm mult și ne iubim din zi în zi mai intens. Suntem…

-Suntem binecuvântați de soartă!, îi preluă vorba Doru. Iar eu uneori parcă mă tem de toată această fericire și atunci Ioana mă ceartă, zicându-mi că superstițiile mele sunt copilării…

-Am fost și eu superstițioasă, ținu să precizeze Ioana, până când am realizat că mintea îi joacă omului feste. Așa că nu mă mai sperie cifra 13, sau pisica neagră ce-mi taie calea, ori alte prejudecăți ca… să nu te întorci din drum, de pildă! Îmi par acum doar amuzante!

-Înțeleg ce spui, zise atunci Maria. La tragedia newyorkeză din 11 septembrie, cineva care s-a întors din drum și astfel n-a mai ajuns la timp a scăpat cu viață!

-Tocmai ni s-a adus ciorba, așa că haideți să n-o lăsăm să se răcească, mai ales că arată delicioasă… Poftă bună la toată lumea!, le întrerupse discuția aprinsă Victor, ce privea cu jind la farfuria sa.

Într-adevăr, prânzul oferit impresionă nu doar prin aspect, ci și prin gust, fiind și asortat cu două soiuri de vin, servite la degustare, gazda lor dovedindu-și astfel măiestria în prezentarea artei culinare tradiționale românești.

***

După masă, cele două perechi și-au propus să se plimbe un pic împreună, prin împrejurimi, pentru a se bucura de priveliște, dar și de o conversație interesantă. Se așezară pe o bancă și, mai întâi, cum era de așteptat, povestiră Ioana și Doru despre cum s-au cunoscut, iar mai apoi continuară Maria și Victor să-și spună povestea ce i-a adus împreună.

-Tot online ne-am îndrăgostit și noi, ca să zic așa, începu Victor.

-…pe Netlog, îl completă soția sa.

-…și doamna mea aici de față a început prin a-mi comenta pe la imagini cu cuvinte ca… „De vis! Sunt făcute de tine toate aceste poze?”

-Victor era pe atunci ghid turistic și făcea fotografii multe pe unde călătorea. Avea o mulțime de peisaje din Bucegi, surprinse în toate anotimpurile, continuă povestea Maria, amintindu-și emoția de atunci, fiindcă și gesticula, retrăind momentul.

-Iar Măriuca mea era poetă și cum credeți că și-a propus ea să mă cucerească? Ghiciți? Ei bine, dumneaei a început a-mi scrie în versuri comentariile, pe la poze.

-M-ai inspirat, dragă!, îi replică soția sa, râzând, iar apoi își continuă ideea… Așa am simțit, de parcă o muză îmi șoptea cuvinte asortate acelor imagini. Tot eu l-am invitat și în oraș, dorindu-mi să cunosc fotograful, ce nu avea poză la profil, așa că i-am zis: „Mi-ar plăcea să mă surprinzi și pe mine prin obiectivul aparatului tău, hai să ne vedem în parc, doar va fi mult mai plăcut să vorbim față în față!”

-Cum aș fi putut refuza invitația unei femei frumoase? Mai ales că o știam din realitate, doar eram vecini… dar ea nu, pe mine, le povesti mai înainte Victor. Și mi-a plăcut curajul tău, Mărie, rar întâlnit la o femeie, îi spuse el apoi soției sale, care râse din nou, realizând că ea avea într-adevăr o inimă neînfricată.

-Tata și-a dorit băiat și, cum eu am ieșit fată, m-a transformat în ce și-ar fi dorit, eu devenind astfel ceea ce se cheamă un băiețoi. Ha ha ha! Da, tunsă scurt de când mă știu, în copilărie, mă cățăram prin copaci ca o maimuțică și, mai târziu, m-a înscris tata la karate și apoi la aikido, ca să-mi consum energia într-un mod constructiv. Lecțiile de autoapărare aveau a-mi prinde bine în viață, da, tata parcă a simțit…

-Ce a simțit?, întrebă Ioana, sesizând umbra de pe fruntea Mariei, iar apoi și pe a lui Victor, care și oftă. Dacă nu sunt indiscretă și pot întreba, zise ea mai apoi, repede.

-Îți înțeleg curiozitatea, doar mi-ai simțit durerea din glas și, probabil, ai auzit și oftatul lui Victor, care știe istoria, așa că îți voi răspunde, adică vă voi spune imediat, dar dați-mi voie, mai întâi, să-mi aprind o țigară, fiindcă e o poveste dramatică și am nevoie de una.

***

-Când aveam 29 de ani, își începu Maria povestea, m-am îndrăgostit de un… psihopat, din păcate, ce avea 36. Maria își ridică atunci bluza, dezgolindu-și buricul, iar deasupra acestuia avea o cicatrice urâtă. Aici m-a înjunghiat, fiindcă îi param loviturile, așa că a încercat să mă omoare. Eram de cinci ani împreună când s-a întâmplat asta, iar în tot acest timp, prostuța de mine am tot încercat să țin de relație, fiindcă nu-mi doream să schimb partenerul, tot din cauză de prejudecăți, că tot vorbeam noi mai devreme despre acestea.

-Sper că tipul e după gratii acum, zise Ioana.

-Este, iar eu abia am supraviețuit și povestea nu se termină aici, fiindcă fratele lui și-a dorit răzbunare și m-a surprins odată seara, când veneam de la serviciu. Pe o alee întunecată, el mă aștepta împreună cu alți doi vlăjgani. Nu știu de unde am găsit puterea de a-i înfrunta, dar în acel moment, mi-am amintit ce-mi zicea sensei-ul, că agresorii niciodată nu atacă toți deodată, ci pe rând, așa că să mă concentrez pe apărare și să mă folosesc de forța lor, ceea ce am și făcut.

-Și…?, întrebă Ioana, încordată.

-Ei, fată dragă, relaxează-te, că sunt bine acum, totul e în trecut, așa că respiră!

După ce trase aer în piept, iar apoi îl expiră, fata dragă zise:

-M-a prins povestea, ce-mi pare la fel de ireală cum îți pare ție a noastră și, de nu mi-ai fi arătat cicatricea, aș fi zis că te ții de glume!

-Seamănă cu „Karate Kid”, nu?, întrebă Maria și râse.

-De fapt, mi-ai amintit de un film unguresc, pe care l-am văzut în adolescență. Sau serial a fost? Nu-mi mai aduc aminte, fiindcă au trecut ani, dar era cu o fată ce știa karate și se antrena pe acoperișul unui bloc, iar apoi se bătea și cu mai mulți tipi o dată și ea ieșea învingătoare.

-Așa se întâmplă în filme. În realitate, e altfel, fiindcă apare întotdeauna neprevăzutul, cum s-a întâmplat și în cazul meu, ce nu-i un film povestit, ci doar îți pare a fi, îi zise Maria.

-Atunci, spune-ne mai departe, te rugăm, suntem numai urechi!, se auzi glasul lui Doru.

-Îi dovedisem pe rând, însă când erau toți la pământ, am simțit că mă ia cu leșin și atunci am văzut, cu groază, cum de după colțul blocului mai apare un el și se apropie în fugă. Apoi mi-am pierdut cunoștința, își continuă Maria istoria.

-Of, Doamne!, exclamă Ioana, ducându-și mâna la piept. Sper că nu…

-Mă opresc cu povestea, dacă-ți pare teribilă, fiindcă nu vreau să-ți fie rău, zise Măriuca. Ioana, după ce trase iarăși aer în piept și-l expiră, de două ori, îi răspunse:

-Sunt bine, doar prea sensibilă, sau empatică, de parcă aș fi eu acolo, în pielea ta, însă îmi doresc să o spui până la finalul fericit, te rog! Nu te mai întrerup, ci ascult cuminte.

-Ha ha ha, îmi place cum ai formulat, însă mai e mult până acolo! Te văd o făptură delicată, așa că te voi scuti de și mai multe emoții tari și-ți voi rezuma: Tipul ce apăruse la orizont, tot prieten cu ei, nu era de acord cu aceștia, așa că m-a luat în brațe și dus la spital, zicând acolo că m-a găsit leșinată pe stradă. A plătit cu viața pentru omenia sa, fiindcă „prietenii” l-au omorât în bătaie, dar crima aceasta i-a dus lângă fostul meu, după gratii. Ceea ce s-a întâmplat însă după ani de procese, nu repede, ca în filme, își încheie povestea Maria, după care mai zise doar… Sfârșit.

-Sunt multe pe care nu mi le-ai povestit, nu-i așa?, intui Ioana.

-Da, pentru că nu are rost să te tulbur mai mult, iar povestea am zis-o doar fiindcă a scăpat acel oftat și, un pic, am vrut să mă dau și mare, răspunse Maria.

-Cândva, am vrut să fac și eu karate, să învăț auto-apărare adică, însă prima lovitură primită mi-a dat de înțeles că sportul ăsta nu mi se potrivește deloc!, îi zise Ioana.

-Cu siguranță, nu!, îi răspunse de astă dată Doru, îmbrățișându-și soția și sărutând-o pe frunte, ca pe un copil.

………………………………………………………………………………

-VA URMA-