Era o dimineață rece de toamnă târzie și ploua tare, de parcă natura își propusese să se asorteze gândurilor și emoțiilor Ioanei. Tânăra noastră se afla în Hațeg, la un hotel, unde își savura acum cafeluța cotidiană, în timp ce-și verifica și e-mail-urile. Se cazase în seara dinainte, când ajunsese împreună cu o prietenă și cu mama acesteia, fericite că, în sfârșit, vor vizita acele locuri pitorești și încărcate de istorie, fiindcă demult își doreau ele asta.

Bineînțeles că, în timp ce se bucura de licoarea matinală, gândurile sale zburau tot la Adi, cu care iar nu mai vorbise de prea mult timp. De fapt, exact din ziua când îi trimisese acel link cu pronunțarea divorțului său și-i povestise el apoi despre ieșirea sa mânioasă. Da, de atunci, nici el nu-i mai scrisese și nici ea lui. La început, fiindcă simțea că ar avea nevoie de timp, în care să analizeze situația, așa cum i se prezenta acum, prin acea poveste, el devenind în ochii săi un real furios și, poate, chiar violent, fiindcă nu putea ști dacă își lovise vreodată fosta soție, sau nu. Apoi însă, pe măsură ce zilele treceau fără nicio veste de la el, începuse a se întreba dacă o fi bine și sănătos, fiindcă în ciuda a ceea ce aflase despre Nebunelul, îi era dor de acesta.

„Ia să văd pe facebook, dacă a mai postat ceva!”, își zise Ioana și imediat, îl căută după nume. Uită să mai respire atunci când îl găsi și îi văzu poza de profil, care nu era o fotografie de-a lui, ci a unei femei străine. Citi apoi că era „într-o relație” cu acea femeie, pe care o chema Felicia. „E un nume frumos și rar, la noi în țară, iar ea e o femeie atrăgătoare!”, își zise Ioana, oftând și simțind o greutate în piept. Pur și simplu, nu înțelegea cum era posibil să nu fie reciproc sentimentul pe care-l purta ea în suflet…dar uite că se putea.

În acea clipă, cineva bătu la ușă. Era prietena ei, Ana, care venise să-i vorbească despre cum gândiseră mama sa și cu ea că ar putea decurge vizitele pe la obiectivele turistice.

-Inițial, ne gândeam, să mergem întâi să vedem rezervația de zimbri, dar apoi am constatat că plouă, așa că lăsăm pe mâine asta și, la fel, pe cele două Sarmizegetuse, Ulpia Traiana și Regia. Iar azi, hai să vizităm muzee, ce zici, Ioana?

-Așa vom face, fiindcă plouă tare și, din câte am auzit, avem de urcat per pedes până la zimbri, iar aleea ar putea fi înnoroită, da, fiindcă nu putem ști dacă-i pietruită sau nu, îi răspunse Ioana.

-Dar ce-i cu tine, ai plâns, fată dragă? Ai ochii roșii, observă Ana.

Ioana începu atunci a-i povesti despre cât de neinspirată fusese încât să se uite pe facebook, pentru a vedea ce mai face Adrian și ce descoperise ea pe acolo. Ana își îmbrățișă strâns prietena, care atunci, începu a plânge și mai tare. După un timp, când se mai liniști, zise:

-Nu știam, dragă Ană, cum să acționez în continuare și uite cum soarta a ales pentru mine. Mă doare cumplit, dar ce aș mai putea face? E important acum să fiu puternică și să rezist ispitei de a mai verifica pagina sa, nu-i așa?

-Întocmai, draga mea dragă! Este foarte-foarte important să privești doar înainte, îi răspunse Ana, iar apoi continuă… Imediat ce vom ajunge acasă, eu am să-ți creez un cont pe Sentimente, unde sora mea și-a întâlnit soțul și sunt foarte fericiți împreună! Dar stai că tu o știi pe Miruna, fetița lor, nu?

-Da, de pe facebook și e o dulcică! A împlinit un an, de curând, nu-i așa? I-am văzut tortul și cum îndrepta ea mânuțele spre acesta…, zise Ioana, ștergându-și lacrimile și zămbindu-i prietenei sale, datorită acestei amintiri. Apoi trase aer în piept și continuă… Mă duc să dau cu apă pe față și vin eu pe la voi, să vorbim mai mult despre azi. Voi fi bine, nu-ți face griji, așa sunt eu, mai sensibilă, dar și conștientă că „dragoste cu sila nu se poate”, după cum zice o vorbă din bătrâni.

***

Mai târziu în aceeași zi, se aflau în Geoparcul Dinozaurilor, când Ana simți nevoia a i se confesa și ea prietenei sale și-i zise:

-Eu am un cont pe Sentimente, un altul, fiindcă pe primul chiar l-am închis, așa cum îți spuneam.

-Vorbești de site-ul în care eu nu am deloc încredere, fiindcă am tot auzit povești de-ale femeilor păcălite de bărbații de pe acolo, îi replică Ioana.

-Nici eu nu aveam încredere, mai ales că eu însămi am fost păcălită de cineva și, de aceea, mi-am și închis primul cont, îi zise Ana.

-Te cred, fiindcă, din păcate, cum zicea și Moliere, „în dragoste, prefăcătoria seamănă foarte mult cu adevărul” și astfel, până și femeile inteligente pot fi prea ușor păcălite, fiindcă ne-a făcut Dumnezeu credule, își continuă Ioana gândul.

-Așa e, însă nici singură mie nu-mi e chiar bine, iar în viața reală uite că nu-mi întâlnesc perechea, așa că mi-am zis să mai fac o încercare prin on-line, îi răspunse Ana.

-Mă uit la mama ta și văd că s-a împrietenit cu o doamnă de vârsta dumneaei, fiindcă discută aprins de vreo 10 minute și cu zâmbetul pe buze amândouă, observă Ioana.

-Da, am văzut și, de aceea, mi-am zis că-i un moment propice să-ți spun o poveste ce a început în virtual, dar care n-ar fi fost pentru urechile mamei mele, îi zise Ana.

-Te ascult, draga mea, fiindcă-mi plac poveștile, mai ales cele reale, adică trăite de persoana care le povestește!, îi răspunse nerăbdătoare prietena sa.

-Ei bine, nu am trăit-o eu, ci o colegă de-a mea de la serviciu, însă m-a impresionat, fiindcă mi-am dat seama că a cunoscut un escroc sentimental, un tip pe nume Mircea și s-a lăsat cucerită de cuvintele sale, fiind convinsă că și-a întâlnit sufletul pereche.

-Sunt numai urechi!, îi confirmă că o ascultă, cu interes, Ioana.

-Lăcrămioara, fiindcă așa o cheamă pe colega mea, nu mai e foarte tânără, ci-i aproape de 45, însă tot credulă, ca noi toate, după cum ziceai și, urmare acestei „aventuri”, a rămas și însărcinată. Dar să nu mă grăbesc, ci să-ți spun povestea de la început. Ea și cu Mircea s-au cunoscut pe netlog, un alt site de socializare, care însă s-a desființat de vreo câțiva ani, însă pe atunci, era în vogă, poate că ai auzit și tu de acesta?

-Da, știu de netlog și despre neogen cunosc mai totul, doar pe ambele am avut conturi și eu, până când, pe rând, acestea s-au transformat în matrimoniale, iar eu nu-mi doream așa ceva și, prin urmare, le-am abandonat, îi răspunse Ioana.

-La fel am făcut și eu, din același motiv. Ei bine, cei doi s-au cunoscut, au schimbat mai multe cuvinte și… versuri, da, fiindcă el era poet și i-a compus o poezie! Apoi Mircea i-a scris Lăcrămioarei că el are o casă de vacanță și că i-ar plăcea să se vadă cu ea acolo (nu mai știu unde), pentru a vorbi față în față și garantându-i că doar asta se va întâmpla, vor vorbi, sau poate se vor și plimba împreună, dar nu vor face nimic din ce nu-și vor dori amândoi să facă…

-Deja știu că ea a zis da, fiindcă mi-ai spus de sarcină și cunosc „procesul tehnologic” prin care se fac bebelușii, îi replică, printr-o glumă amară, prietena sa.

-Întocmai! Și-mi aduc aminte că ea și-a luat pentru asta câteva zile de concediu, fiindcă Mircea o invitase pentru o săptămână la… Sibiu, mi-am adus aminte că pe lângă Sibiu era acest „cuibușor de nebunii”. Povestea mai apoi că au petrecut trei zile de vis și două nopți de dragoste tandră, după care ea adormea în brațele lui. În a treia seară, el primi un telefon și ieși pe terasă pentru a răspunde. Reintră apoi în cameră, schimbat la față și-i zise iubitei că trebuie să plece în grabă, fiindcă fiul său a avut un accident, în timp ce se plimba cu bicicleta și că e la urgență…

-Of, Doamne, ce a putut inventa!, exclamă Ioana.

-Și a plecat, dar nu înainte de a-i spune că ea poate rămâne, cât vrea și că se vor auzi la telefon. Bineînțeles că femeia a mai rămas doar în acea noapte, iar a doua zi, în zori, plecă spre casă. Între timp, i-a tot scris mesaje. Nu-l suna, ca să nu-l deranjeze, dar îl ruga s-o țină la curent, fiind îngrijorată tare.

-Dacă nu mă înșeală intuiția, nu s-au mai auzit niciodată, zise Ioana.

-Nu te înșeală, ci într-adevăr, el a ignorat-o total de atunci înainte. Iar ea a apelat și la mine, rugându-mă, să-i trimit un mesaj lui Mircea, să-l agăț adică, pentru a afla măcar că el e bine, ceea ce, la insistențele ei, am și făcut, își continuă Ana confesiunea.

-Și… te-a invitat la Sibiu?, întrebă Ioana.

-Tu ești foarte intuitivă, să știi, draga mea! Sau îți mai spusesem povestea?

-Povestea, nu, dar mi-ai zis, la început, că Mircea era un escroc sentimental și am înțeles că avea o tactică de a acționa, iar în acel „cuibușor de nebunii” nu fusese doar Lăcrămioara, ci au mai ajuns, cu siguranță, și alte femei inocente. Spune-mi ce s-a întâmplat cu bebe?

-Ea a pierdut sarcina, probabil din cauza vârstei mai înaintate, sau poate a traumei emoționale, fiindcă nu-i o femeie proastă și nici genul aventurieră, ci chiar a crezut că el e viitorul ei soț, iar ea nu va mai fi singură, își încheie Ana povestea.

-Și, cu toate acestea, tu ai cont pe Sentimente? Ba, mai mult, te gândești să-mi faci și mie unul, deși realizezi că există mulți de-alde Mircea și pe acolo.

-Sora mea acolo și-a cunoscut soțul și e foarte fericită în căsnicia sa. Și cred că atât tu cât și eu suntem acum suficient de înțelepte încât să nu ne mai lăsăm păcălite de seducători. Iar tu mai ai un atu: mintea îți e plină de Adi, așa că nu te vei mai îndrăgosti, rămânând astfel lucidă.

-Ana, îți mulțumesc din suflet, dar eu chiar îmi doresc să fiu singură, un timp, ca să mă adun și apoi mai văd ce va mai urma! Dar, te rog, spune-mi că îmi respecți alegerea și nu-mi vei face cont, cum a făcut mama cu sora mea…

-Ha, ești amuzantă, dar nu pot să mă supăr pe tine, fiindcă te-ai fript rău cu supă, așa că e firesc să sufli și-n iaurt, cum se spune! Bine, uricioaso, fie ca tine, omului nu-i poți face bine cu sila, clar!

***

În acea seară, Ioana tocmai se pregătea să se bage în pat, când îi sună telefonul. Inima i-o luă razna când văzu că pe ecran scrie Nebunelul.

-Alo, da!, îi răspunse.

-Nebuneliaaaaa! Îmi era dor să-ți aud „Alo, da”-ul și vocea de copil! Ești bine, da?

-Da, mulțumesc, sunt bine și în Țara Hațegului acum și știu, sunt o plimbăreață!, îi zise Ioana, apoi râse, hotărâtă să se bucure de această convorbire cu el, chiar dacă doar atât urma să fie: un apel, ce se va încheia în curând.

-Să știi că eu sunt fericit că ești așa o plimbăreață, fiindcă descoperi lumea, iar asta nu e deloc ceva rău. Noutăți?, o întrebă el apoi, ca de obicei.

-La mine, nu, dar la tine, am văzut că… ești într-o relație, îi spuse, cu curaj, Ioana.

-Mda, o relație care se va încheia până la Crăciun, fiindcă a fost nesinceră cu mine, iar asta e ceva ce știi că eu nu tolerez, dar mai am a verifica un detaliu, înainte de a încheia. Și zici că niciun Prince Charming la orizont?

-Niciun Făt Frumos, că așa-i zice pe la noi, deși-mi sună mai bine Prince Charming și mie, dar m-am hotărât să vorbesc românește, fiindcă englezismele ne-au cam cotropit. Iar limba română e prietena mea, după cum știi și n-am s-o trădez tocmai eu!, îi răspunse Ioana.

-La cum ești tu de nebunică, tare mă tem să nu te îndrăgostești de un Shrek, fiindcă te văd în stare!

-Adevărul e că îl prefer lui Făt Frumos, îi zise tânăra femeie și chicoti iar.

-Mă rog, gusturile nu se discută și nici nu contează. Doar ție să-ți placă, căci eu îmi doresc din toată inima să te văd mireasă, iar apoi mamă. Și eu am să-ți botez primul copil!

-Asta vrei tu să-mi fii, naș la botezul bebelușului meu?

-Asta mi-ar plăcea să-ți fiu, dar să înțeleg că nu și ție?, o întrebă, iar Ioana își luă inima în dinți și-i zise:

–Mie mi-ar plăcea să-mi fii mire!, iar el tăcu pentru câteva clipe, după care îi spuse:

-M-am temut că asta se va întâmpla și că tu te vei îndrăgosti de fantoma care sunt. Ioana, special ți-am povestit cum am reacționat la mânie, ca tu să mă dai jos de pe piedestalul pe care m-ai urcat. Eu sunt un real, iar tu crezi doar că mă iubești, fiindcă nu știi nimic despre mine. Dar eu mă cunosc foarte bine și știu că tu meriți pe altcineva, eu fiind un fel de zmeu, iar tu, o făptură inocentă. Știu că nu pricepi ce tot boscorodesc eu aici, dar vei înțelege cândva, iar atunci îmi vei fi recunoscătoare că te-am respins.

Apoi Adrian îi mai spuse și alte cuvinte, dar tânăra femeie nu le mai înțelegea, ci-l auzea ca printr-un vis, din care abia aștepta să se trezească și, când convorbirea lor se încheie, Ioana își spuse, la fel ca Scarlett O’Hara, eroina din „Pe aripile Vântului”… Mă voi gândi la asta mâine!, iar apoi stinse lumina și se culcă.

…………………………………………………………………………..

-VA URMA-