„Puțini sunt cei care știu cât de mult ar trebui să știe, ca să știe cât de puțin știu!” (William Shakespeare)
Când aveam 22 de ani, o nepoată de-a mea (de văr) mi-a replicat cu patos într-o discuție:
-Da’ bineînțeles că știu totul despre viață!
Și avea 14, însă era convinsă că viața nu mai are secrete pentru ea. Ne regăsim cu toții în gândurile ei adolescentine. Am avut și avem adeseori impresia că știm tot ceea ce s-ar putea ști despre un anumit subiect, iar apoi vine un eveniment inopinat și ne arată cât de puțin știam, de fapt.
Este a patra zi din Mărțișor, însă pentru mine-i o perioadă mai tristă, poate și pentru că, fire empatică fiind, eu chiar absorb ca un burete tristețea din jur, exact cum spune metafora ce definește plastic empatia. Se apropie 8 martie, Ziua Mamei, și tot citesc pe net mesaje ca „Iubește-ți mama, petrece timp cu ea cât e în viață, nu aștepta până devine prea târziu!” Pe acesta l-a distribuit o vecină de-a mea, care și-a pierdut de curând mama, ce-i era foarte dragă, dar și ea mamei sale. Era o mamă bună, însă… Imediat, gândul m-a purtat pe aripile sale la o tânără prietenă, abandonată de o mamă indiferentă. Maria o cheamă, are 20 de ani și izbucnește în plâns ori de câte ori vine vorba despre mama sa. Nu, nu e singură pe lume și e o femeie curajoasă și inteligentă, doar a intrat cu aproape 10 la facultate, însă lipsa mamei doare cumplit și în orice împrejurare.
Am văzut multe tragedii și în ecranizări după evenimente reale, însă în ultimul timp, eu nu mă mai pot uita la astfel de filme, fiindcă a devenit mult prea dureros să văd indiferență și cruzime, așa că aleg mai bine un serial în care eroii se înțeleg din… priviri, la serviciu, iar cu cei de acasă sunt „toți pentru unul și unul pentru toți”, cum ziceau cei trei mușchetari și d’Artagnan în cartea lui Dumas. În viața reală, nu-i mereu așa.
De pildă, iată un dialog, ce spune o altă poveste tristă, pe care l-am auzit fără să vreau duminică. În timp ce udam florile din casa scării, transformată de o vecină iubitoare de natură într-o mini-seră, au ieșit din apartamentul învecinat două femei, una în jur de 35 de ani și o alta, de vreo 60. Acestea tocmai își luau la revedere, dar și continuau o discuție aprinsă:
-Nu pot să cred că te-au abandonat!, zicea musafira.
-Da, m-au…, și știți ce mi-a mai zis mama, ieri?, întreba vecina mea.
-Nu cred că vreau să știu, fiindcă mă doare că și-au bătut joc ai tăi de tine, auzi ‘colo, să te păcălească maică-ta cu creditul, iar apoi să-ți întoarcă spatele! Dar spune-mi, totuși…ce-a mai zis?
-Știți că am probleme mari la serviciu și mă tem să nu-mi pierd locul de muncă, din cauza acelei colege hrăpărețe…care, apropo, e prietenă pe facebook cu mama, iar când i-am zis mamei de necazul meu, mi-a răspuns: „Îmi plac prea mult postările colegei tale, ca s-o șterg de la prieteni!”
-Incredibil! Mama ta rămâne prietenă cu femeia care îți face rău?!
-Da! Și colega-și bate joc și prin cuvinte, îmi aruncă niște vorbe ca: „Tu și maică-ta, două proaste! Dar tu, cea mai cea, fiindcă naivitatea e prostie, la anii tăi…”
-I-ai spus mamei ce zice prietena ei virtuală?
-Desigur, însă mi-a replicat că nu mă crede și apoi mi-a reproșat că o fac să sufere, îi cresc tensiunea…
-Biata de tine, ești ca orfană, dar să știi că eu încă mă mai rog Celui de Sus ca tu să-ți găsești perechea…
-Vă mulțumesc, însă e prea târziu pentru mine…și nici nu mai vreau. Iubirea-i doar un basm!
-Dar nu e bine să fii singură, of!, a fost finalul acestui dialog, după care cele două s-au îmbrățișat, pupat și musafira a plecat. Nu știu cum se face, dar în ultimul timp, viața îmi tot scoate în cale scene ca aceasta pe care tocmai v-am povestit-o, sau oameni nefericiți și eu trăiesc, urmare acestor tragedii, un început de primăvară altfel, care nu mă mai bucură ca altădată.
Mă gândesc că-i un semn divin, cum e și boala, fiindcă tristețea-i tot o afecțiune, doar că a sufletului. Ritmul vieții moderne este prea alert pentru om și se spune că „uneori apare o durere, trimisă de Sus, tocmai pentru a-l încetini pe alergător și a-i permite acestuia să reflecteze, iar apoi, poate, să schimbe macazul”. Oare am ajuns și eu la o răscruce de drumuri? Sau poate că devin din ce în ce mai înțeleaptă și doar mi se (re)descoperă lumea? Ambele pot să fie!
Închei cu o melodie mai veche, fiindcă îmi place vocea solistului.
Fericirea dintr-o clipă 
23 de răspunsuri la „Știi? Cât de mult?”
Puține mame sînt, totuși, ca-n basmele din citatele care ne-au împînzit. Încearcă să le ignori total. Nu e cazul, dar chiar cunosc persoane dependente de citate. Mă rog, am cunoscut :)))
Apoi… durere e oricum pe lume, unii au o mamă ca-n vis și au altele pe suflet. Toți, fără excepții, ducem ceva ce nu poate rezolva altcineva…
Zici de solist la sfîrșit, eu nu văd clipul, nu e Abba, după care sînt înnebunită?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E melodia formației ABBA, dar o cântă altcineva, un el necunoscut mie. 🙂
Puține mame sunt ca în basme, este adevărat. În realitate, mamele sunt oameni, cu bune și cu rele. 🙂 Mama mea e mai mult bună și, de aceea, mă consider norocoasă, deși am și amintiri dramatice, dar le las în trecut 🙂 fiindcă înțeleg că ,,nu-mi voia răul” (mi-am amintit de un articol de-al tău, cu expresia).
Îți mulțumesc, Issa, pentru cuvintele ce mi-au mângâiat sufletul! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-mi dau seama la ce articol te referi, dar cu mare plăcere totul.
Să știi că o să-l caut pe necunoscutul ăla care cîntă și el ceva așa frumos, am devenit curioasă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
At Vance e numele lui și cântă rock, după cum sună piesa pe care o interpretează aici. 🙂
Ai avut un articol mai demult cu expresii pe care le criticai și eu eram de acord cu tine 🙂 …printre acestea fiind și „spre binele tău”, sau una sinonimă acesteia.
ApreciazăApreciază
In fine, nu de mine-i vorba acum 🙂
Ffff tare At Vance, f tare interpretarea, dacă n-o stiam pe Agnetha, trecea pe primul loc 🙂
Daca vrei, trimite-mi tu o fr request și pe fb, eu nu știu să te caut. Nici n-am încercat :))))
Just in case, nu mai e baza de mult la mine, la cît l-am criticat pe-aici, cu… citatele lui :)) Și superficialitatea, pe care și povestea ta de azi o confirmă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că ți-a plăcut! 🙂 Ți-am trimis pe fb, deși nici eu nu mă mai simt acasă acolo, ci aici. 🙂
ApreciazăApreciază
Merci frumos, dau o tură acum, după 🙂
Tipul, da, vreau să-i văd și alte piese 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte, foarte tare tipul! Nu-l ştiam şi mă bucură descoperirea, îţi mulţumesc!
Draga mea, înţeleg perfect ce spui şi ştiu că persoanele empatice suferă mult atunci când în jur e suferinţă. Dar aşa cum au spus şi cei care au comentat înaintea mea, sunt multe lucruri care nu depind de noi. Multe drame, tragedii, suferinţe pe care nu le putem rezolva, pe unele nu le putem nici alina, oricât am vrea.
Dar să nu uităm de darul nepreţuit pe care l-am primit. Nu vorbesc de egoism aici. Nu spun să ignorăm omul de lângă noi care suferă sau să-l sfidăm râzându-i în faţă. Nu spun să trecem nepăsători pe lângă omul care strigă după ajutor, să ne facem că nu-l auzim şi să trecem fluierând pe lângă disperarea lui.
În lume, din păcate, sunt foarte multe dureri. Sunt însă şi foarte multe bucurii, sunt foarte mulţi oameni fericiţi.
Noi, azi, în clipa asta, suntem binecuvântaţi pentru că din moment ce stăm aici, scriind, citind şi ascultând melodia ta, înseamnă că suntem sănătoşi, că auzim, vedem, ne putem mişca mâinile şi picioarele, că cei dragi ne sunt bine şi nu suntem nevoiţi să stăm lângă ei să-i îngrijim.
Avem de ales: îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate astea şi ne bucurăm de ce avem, trăind viaţa care ne-a fost oferită-n dar sau ne retragem undeva în colţ şi plângem sau ne plângem că undeva în lume există suferinţă, deşi în alte colţuri de lume sunt oameni care dansează sau se bucură de naşterea copiilor.
Nu putem schimba lumea, nu putem elimina tot răul din lume. Putem face asta în universul nostru mic, cu cei de lângă noi: familie, prieteni, vecini, cunoştinţe sau străini care ne ies în cale sau despre care auzim de exemplu în campanii de strângeri de fonduri. Şi ăsta e un pas extrem de important. Dar suntem datori să nu ne abandonăm pe noi, să nu ne abandonăm viaţa.
Ştii că mulţi dintre cei care suferă acum ar da orice să fie în locul nostru? Şi noi ce facem? Refuzăm să ne bucurăm de binele ăsta? Din păcate, pentru că viaţa are de toate…. poate că vom fi şi noi în locul lor cândva. Să nu renunţăm la frumosul şi la bucuria pe care ni le oferă Dumnezeu.
Te îmbrăţişez, draga mea!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mă bucur că ți l-am descoperit pe At Vance, Potecuță! Cu mult drag! 🙂
Într-adevăr, suntem binecuvântați și nu trebuie să uităm asta, ci să mulțumim Cerului că ne-a dăruit tot acest bine.
Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale pline de căldură și iluminatoare, doar ne reamintesc de tot frumosul din viață, pe care suntem tentați a-l uita, ori ignora!
Și eu te îmbrățișez! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Textul melodiei si secventele din film se bat cap in cap, dar melodia este preferata mea de la ABBA, iar filmul este unul dintre cele mai dragi mie. E o idee buna sa-l cautati si sa-l revedeti… imi inchipui ca l-ati vazut deja – Mandrie si prejudecata, dupa Jane Austen. Sigur o sa va inveseleasca.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mândrie și prejudecată l-am văzut, dar în alte ecranizări, nu și pe aceasta. Însă Jane Austen rămâne autoarea mea preferată, iar ecranizările după cărțile sale pe care le-am văzut mi-au plăcut toate. 🙂
Și eu știam melodia cântată de ABBA, pe care iar o prefer, însă mi s-a părut mai dramatic rock-ul, de aceea l-am asortat aici, deși cuvintele cântecului nu se potrivesc filmului, e adevărat :)))
Mulțumesc pentru gânduri! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aaaah, neaparat sa vedeti si ecranizarea asta. E cu nabadai. 🙂 Sincer o prefer altor ecranizari pentru ca ma gandesc ca oricat de British ar fi o persoana, pasiunea iese la suprafata cand te enervezi. Iar Lizzie Bennet e departe de a fi o mimoza, asa cum pare in celelalte interpretari, egale de la cap la coada, indiferent de dialog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai făcut tare curioasă cu recenzia ta, așa că am s-o caut și sper să o văd diseară. Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! Sa-mi spuneți daca v-a placut.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
L-am văzut și mi-a plăcut mai mult decât celelalte două ecranizări, din anii ’40 și ’95. 🙂 Ai avut dreptate, e plin de emoție realistă și asta-l face valoros. Îți mulțumesc din suflet pentru recomandare!! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur mult ca ati petrecut o seara agreabila. Ador sa evadez in lumea filmului, iar filmele de epoca sunt preferatele mele. Parca totul era mai verde pe atunci. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt și preferatele mele, din același motiv „verde”. 😉 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am invatat de ceva vreme sa nu mai pun la suflet si sa nu ma mai enervez pe chestiile pe care nu le pot schimba. Imi gasesc preocupari pentru minte, in asa fel incat gandurile sa nu zboare catre ” lucruri interzise” 🙂 Iti recomand sa-ti gasesti metode de ” spalare a creierului” – asa ii zic eu 😀 😀 😀 – si sa nu mai bagi in seama lucrurile asupra carora nu ai nicio putere 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai punctat bine, nu am puterea de a schimba; nu, lumea, da, pe mine. 🙂
Uneori însă e imposibil să ignori și să te concentrezi pe frumos și bine doar. Mai ales că oamenii sunt complecși, iar câteodată doar acționează ca răi din cu totul alte motive, nu din răutate.
Îți mulțumesc pentru gândul tău bun! 🙂
ApreciazăApreciază
Bun sfat! Eu le numesc „fandări de gând”, dar tot ideea asta o urmăresc. Simt când mintea se îndreaptă spre o „zonă mlăștinoasă” de unde mai apoi cu greu se poate ieși și îmi proiectez alte gânduri de care să mă agăț. Sunt recomandate rugăciunile, dar trebuie să recunosc că odată melancolia insinuată e mai greu. Mie cel puțin, asta nu îmi reușește când sunt deja în starea de melancolie, de aceea mi-am găsit alte gânduri susținătoare, din acelea pe marginea cărora să construiesc. Fiecare trebuie să-și găsească singur probabil ceea ce îi dă suport mental. Tristețea chiar afectează sufletul și îl face să sufere fără rost, căci în fond, adevărul acesta s-a dovedit în timp : SUNT LUCRURI ASUPRA CĂRORA NU AVEM PUTERE ȘI NU LE PUTEM SCHIMBA! Și ca atare, dacă nu intrăm printr-un munte, îl ocolim, sau îl suim, dar nu îl vom mai izbi zadarnic cu pumnii.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îmi place cum sună „fandări de gând” și mă gândeam acum că fandările sunt exerciții fizice care stimulează secreția de endorfine, hormonii fericirii, prin urmare, putem spune Pa pa, Tristețe! 😉
Ca de obicei, comentariul tău, Condei, nu e doar o poveste, ci și o lecție de viață, pentru care îți mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază