„Atunci când se închide o ușă, o alta se deschide; dar adeseori ne uităm atât de îndelung și plini de regrete la ușa închisă, încât nu zărim ușa deschisă pentru noi.” (Alexander Graham Bell)
Mi-am amintit de aceste vorbe azi-dimineață, în timp ce mintea mea căuta febrilă o explicație pentru reacția unor oameni aproape prieteni, care s-au extras din viața mea într-un mod care m-a mâhnit, deoarece începusem a nutri sentimente frumoase pentru ei. Nu mă refer la iubire, să nu mă înțelegeți greșit, ci la o formă de admirație, sau o dorință de a-mi deschide sufletul, ori de a-l pune încrezătoare (că nu-l vor sufoca) în palma lor. Oameni frumoși, prin urmare, iar când spun asta mă gândesc la suflet, minte, gândire, exprimare și alte câteva atribute caracteristice unui spirit care fascinează prin sine însuși.
M-am întrebat, firește, dacă nu e ceva în neregulă cu felul meu de a fi, ori de a interacționa cu cei din jur. Sigur, cu toții avem defecte și, mai mult, putem face gafe ce cauzează prejudicii de natură emoțională (cuiva). Sper să nu fi făcut asta, fiindcă aș fi, într-adevăr, un om de evitat în ochii orișicui.
Nu pot ști ce s-a întâmplat, dar aleg să cred că, pur și simplu, trebuia să se închidă acea ușă spre acel om, pentru a se putea deschide o alta, înspre un altul mai în armonie cu mine (ca spirit). Pentru că, deși îi admiram pe aceia care au închis uși, nu mă regăseam în totalitate, nici într-ale lor filozofii, nici în gânduri, ori trăiri, deși da, în unele expresii și povești, ce parcă ar fi fost scrise de mine însămi.
Mă gândesc acum că poate ei au înțeles înaintea mea că nu am putea fi prieteni. Cum? Păi, din felul meu de-a fi, ce transpare din cuvintele mele, așternute cotidian pe hârtia electronică. Ori poate că le-am amintit de altcineva, ce le-a tulburat cândva universul, într-un trecut zădărnicit de neîmpliniri nu numai spirituale. Sau poate că un prieten comun le-a zis părerea lui subiectivă despre mine, „subiectivă” fiind cuvântul cheie aici, fiindcă atunci când admiri pe cineva, îi iei de bună subiectivitatea. Iar acestea sunt doar trei dintre posibilele cauze, urmare cărora cineva s-ar putea îndepărta de altcineva (în aparență) fără motiv. Mai am și altele în minte, dar prefer să nu le mai înșirui aici.
Mai bine, vă descriu în continuare o fărâmă din filozofia mea de viață, rezultată din propria-mi experiență și, bineînțeles, în consonanță cu titlul articolului. Am observat că, de fiecare dată când se închide o ușă, privesc un timp spre aceasta, însă dacă apoi reușesc să nu mă mai uit într-acolo deloc, mi se întredeschide o altă perspectivă, cunosc oameni noi, cu alte cuvinte.
Însă dacă, din întâmplare, acea primă ușă se redeschide din nou pentru mine și eu aleg să privesc iar într-acolo, voi reajunge iar în punctul în care mi se va „închide ușa în nas”, cum zice o vorbă veche românească.
Și atunci, amintindu-mi, sau ne-mai-uitând de acest final inerent, nu-i oare înțelept ca, de îndată ce o ușă se închide pentru mine, închisă să rămână pentru totdeauna? Ba da și astfel, aleg să nu mai acord o a doua șansă, fiindcă îmi e clar că noi tot aceiași oameni rămânem, oricât am evolua, doar esențele ne rămân neschimbate și istoria, în mod absolut firesc, se va reedita, iar asta mă va posomorî și mai tare…
În general, evit să dau sfaturi, dar dacă mi-aș putea permite unul, acela ar fi sub forma unui citat cu o a doua șansă, pe care mi-l amintesc bine, deși nu și pe autorul său, însă iată-i cuvintele: „Să-i oferi o a doua șansă omului care te-a trădat este ca și cum i-ai oferi un al doilea glonț celui care nu a nimerit inima ta din prima.”
Închei cu o melodie frumoasă, interpretată de Vitas, o voce fără egal, ce-i aici asortată unui spectacol de lumină, culoare și balet pe gheață, menite să mai atenueze un pic din dramatismul acestor rânduri. Sper să vă placă…
Fericirea dintr-o clipă 
12 răspunsuri la „Când o ușă se închide”
S-a trântit uşa în sensul că s-a întrerupt orice legătură, nu mai răspund la nimic, nicicând, deşi ai încercat?
Las-o închisă. Dacă ar fi fi fost ceva de lămurit şi ar fi meritat, s-ar fi întâmplat.
Sper să nu existe varianta cu prieteni care te citesc şi care interpretează. Nu, nu. Pe asta nu o pot accepta.
De fapt, ce vorbesc eu? Prietenii mei nu ştiu de blog. Prietenii ăia pe care-i am în telefon şi care-mi ştiu adresa şi preferinţele culinare. Că mi-am făcut şi aici prieteni, chiar dacă nu mă văd cu ei 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Potecuță, și o las închisă. Era și o vorbă pe Facebook, ce suna cam așa: ,,Nu mă supăr dacă nu mă place toată lumea, fiindcă nu toată lumea are gusturi rafinate.” 😉
Nici prietenii mei reali nu-mi citesc blogul, cu o excepție, dar aceasta e prietenă de suflet, cum se spune. 🙂
Vorbeam de aproape prieteni de pe aici, care s-au ,,supălat tale” și-au luat jucăriile și au plecat. :)))
ApreciazăApreciază
Aaaaaaaa. Hm. Aici pot fi multe alte cauze. Dar tare frumos citatul 😀 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ușile noatre, ale fiecăruia, sunt de fapt batante. Un du-te vino… Oamenii intră și ies însă după voia lor și nu după placul nostru. Și ce dacă? Punctul meu de sprijin nu-l îndepărtez de la mine. Poate de aceea „mi-a scăpat” acel comentariu de la Aura, cu iubirea lui Dumnezeu. Pentru că era și foarte important de semnalat. Poți auzi de la oameni și poți spune la rându-ți altora: „Te iubesc ca pe mine însumi!”… Și te poți bucura și crede în adevărul acestei afirmații, pentru că la vremea când o rostesc nu minte nimeni. Mă rog, așa îmi place să cred, că nimeni. Dar cu toate astea, în natură se petrece un circuit permanent în care lucrurile se schimbă. Lucrurile și oamenii… De aceea trebuie să ne păstrăm această marjă mică de prudență. Așa… de siguranță, pentru a nu fi dezamăgiți. Dacă se petrec schimbări, nu învinovățim pe nimeni. Te poți supăra pe apă că se răcește, ori chiar a înghețat? Factorii sunt de vină…Certitudine absolută, bază și reazem nu poate fi decât în Dumnezeu, iar de dragostea Lui nu mă voi îndoi niciodată. Pentru că este singurul care nu se supune schimbărilor, fiind deasupra lor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut comentariul tău de la Aura, dar și cuvintele lui Spinoza, pentru că m-am gândit că a fost luminat de Dumnezeu și duhul sfânt i le-a inspirat. Mi-a plăcut acel ,,Eu sunt iubire pură.”
Oamenii sunt complecși, iar felul în care răspund la tot ce-i înconjoară depinde de o mulțime de factori exteriori și prea puțin de dorința omului. Așa că nu mă dezamăgește cineva care e absent, dar dacă îmi răspunde tendențios mă pune pe gânduri. Înțeleg că este modul lui de a se îndepărta.
Și eu gândesc similar cu tine, deși un pic diferit, iată, referitor la divinitate…
ApreciazăApreciază
Eu am văzut numai similitudine, peste tot… 🙂 Dacă ne uităm la un bujor și tu spui „e roșu” , iar eu adaug „e roșu cardinal”, nu înseamnă că nu vedem la fel. Avem în față același bujor frumos… La fel e și cu divinitatea. E acolo și aici, pentru fiecare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucură nespus cuvintele tale, pe care le descopăr întotdeauna ca pe o undă de frumos, pornită dintr-un suflet cu destinația alt suflet. Îmi plac bujorii și tocmai am vizualizat unul cu ochii minții, iar verdele din jurul lui mi-a bucurat de asemenea vederea, fiindcă acolo, pe câmp, sunt fericite florile, în mijlocul altor surate și îmbrățișate de verde. Fericite și vii… Îți mulțumesc pentru bucuria matinală pe care mi-au dăruit-o rândurile tale!
ApreciazăApreciază
Oamenii ăia frumoși e posibil să le aibă și ei pe-ale lor, nu poți avea o atenție permanentă și constantă a nimănui. Decît dacă-i interesat…
Bine, dacă e trădare în sens clasic la mijloc nu mai încape discuție.
Toate astea tot din experiența mea personală 🙂
Dă-mi voie cu un citat, deși urlu împotriva lor :))) dar am și eu genul meu de citate preferate. E de pe o pagină bună de psihologie de pe fb, am uitat cum îi zice: „dacă o ușă nu se deschide, apasă din nou pe clanță, e o ușă și așa funcționează” :)))
Repet, nu e sfat nimic din tot ce zic, la tine, la mine, la oricine. Doar trăiri proprii 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că am apăsat pe clanță de vreo două ori înainte de a înțelege că este încuiată:))) și uneori, da, s-a deschis astfel, ceea ce m-a lămurit că era închisă din motive de-ale lui, fără nicio legătură cu mine. Mi-a plăcut citatul și nu-l știam. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi da, că omu’ frumos e frumos și ăla toxic e toxic, sînt două extreme de neconfundat :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat, Issa! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană