Vă amintiți momentul în care cei doi băieți au exclamat într-un glas „Am înțeles, avem o misiune importantă!” fiindcă s-au simțit răspunzători de soarta întregului Univers? Ei bine, în acea clipă, cei doi frățiori și cu surioara lor s-au conectat mental și emoțional, devenind Forța Binelui, care urma să se confrunte cu Răul Întruchipat și era musai, bineînțeles, să iasă învingătoare, la fel ca Făt Frumos în urma trântei cu Zmeul Zmeilor.

-E important să ne alegem nume de eroi, zise Andrei.

-Eu sunt deja Andu cel Viteaz, îi răspunse Florian.

-Iar eu, Gând Bun, fiindcă tare-mi place cum sună, când mă numești așa, dragă Andu cel Viteaz, zise Andreea.

-Îmi plac numele voastre amândouă, spuse în continuare Andrei. Mai rămâne să-mi aleg și eu unul și cred că Florian cel Curajos mi s-ar potrivi cel mai bine!

Cei doi copii îl priviră și apoi, într-un glas, întrebară:

-De ce Florian?

–Pentru că e un nume frumos, iar eu simt că încep o viață nouă, în care nu mai sunt nici Andrei și nici Andu, ci m-am schimbat, iar asta s-a întâmplat fiind un an tu, Florian. Am înfruntat dureri și necazuri ca un adevărat erou și le-am supraviețuit…

În acel moment, Andu cel Viteaz se apropie și-și îmbrățișă fratele, iar Andreea, simțind la unison cu frații săi, îi cuprinse pe amândoi între brațele sale larg deschise și le spuse:

-Nu uitați că suntem împreună pentru totdeauna și nu ne vom mai despărți niciodată, doar ne iubim nespus de mult și mai avem și o misiune importantă de îndeplinit, ca Forță a Binelui!

-Că bine zici, dragă Gând Bun, îi zise Andu cel Viteaz. Ne vom reîntâlni pe tărâmul din vis în fiece noapte și ne vom povesti ce am mai făcut, consultându-ne în privința a ceea ce vom face în continuare.

-Iar când mami și tati ne vor aduce împreună în aceeași familie, ne vom fi alături și în timpul zilei, începu a spune Florian cel Curajos, deși nu sunt sigur că asta-i calea pe care o vom urma, fiindcă un gând nu-mi dă pace acum…

-Ce gând, frățioare?, îl întrebă sora sa.

-Gândul că Răul Întruchipat cu care noi trebuie să luptăm se află și în familia lui Florian. Oare nu ar fi bine să rămână unul dintre noi pentru a strecura gânduri bune și acolo, gânduri care să încolțească poate și în inimile lor, mai apoi?

-Copii dragi, interveni atunci Zâna Zânelor, care asistase tăcută la conversația lor, mi-ar plăcea ca voi să priviți totul ca pe un joc și să nu vă mai faceți atâtea griji în avans, fiindcă viața uneori rezolvă și de la sine problemele ce nouă ne par de nerezolvat.

–Dar, bunico, dacă noi plecăm cu toții din acea familie, cine o va mai scoate la lumină, cum ziceai?, întrebă Florian cel Curajos.

–Vom vedea ce va fi cu ei, precum și cu voi trei cum vor evolua lucrurile. Acum însă, pregătiți-vă, fiindcă e dimineață și-i timpul să vă treziți, să mergeți la școală, unde veți trăi prima zi din noua voastră viață. Succes!!

–Mulțumim, bunico! ziseră ștrengarii într-un glas, iar apoi nerăbdarea de a începe îi deșteptă pe toți trei în clipa imediat următoare.

Gând Bun se trezi în patul ei, însă cei doi frați ai săi, când deschiseră ochii, descoperiră că se aflau fiecare în patul și acasă la celălalt. Ce se întâmplase?

Vă mai amintiți că unul dintre darurile lui Florian-elful era acela de a întrupa gânduri? Ei bine, întrucât gândise la unison cu Andrei și descoperi din gândurile fratelui său că acesta avea deja un plan de a acționa în familia cea rea, pe care ajunsese s-o cunoască bine, întrupă dorința-gând a acestuia, pentru a-i permite lui Florian cel Curajos să-și pună neîntârziat planul în aplicare.

În ce consta acesta? Vă voi povesti de îndată, pentru că, la fel ca și prima oară, noi rămânem alături de Florian (chiar dacă e vorba despre „cel Curajos” de astă dată).

Băiatul se bucură când se trezi acasă la Florian și-i mulțumi în gând fratelui său că i-a împlinit dorința. Imediat, auzi un „Cu plăcere!”, iar apoi cuvintele „Adică suntem conectați în permanență toți trei?”, rostite de Gând Bun. „Daaaa. Ce minunat!” zise și nu doar el, ci la unison cu Andu cel Viteaz. „Ei bine, dar asta înseamnă că nu vom mai fi singuri chiar niciodată!” zise Gând Bun, iar băieții repetară „…niciodată!” Ce bucurie era acum în sufletul lor, fiindcă fiecare dintre ei îi avea alături (și în fiece clipă) pe ceilalți doi! Puteau comunica prin telepatie chiar și de la distanță, iar dacă voiau să se vadă, se deplasau unul spre celălalt cu viteza gândului. Cât ai zice Abracadabra, puteau fi față în față.

Florian cel Curajos, simțindu-se acum și de trei ori mai puternic, se îndreptă hotărât spre bucătărie, unde o găsi pe Ariana, care îi spuse de cum îl văzu:

-Florian, tocmai voiam să vin la tine în cameră să te trezesc, bună dimineața!

–Bună dimineața, mamă, îi răspunse băiatul, iar apoi se așeză la masă. Tocmai atunci, intră în bucătărie Lorina, iar mama ei exclamă:

–Și tu te-ai trezit, draga mamii? Stai un pic, că-ți pregătește mama ceva bun. Ia zi-mi, ce-ai vrea să papi? Îți face mami o omletă?

–Da, răspunse fetița. Cu brânză, ardei gras, roșii, măsline și castravete ras pe deasupra.

–Știe mama cum îți place ție, doar ești o finuță și nu mănânci dacă nu arată și apetisant în farfurie!

–Mama, și eu aș vrea tot așa, începu a spune Florian, dar, imediat, Ariana îl repezi:

–Nu am timp să-ți fac și ție, ești mare, fă-ți singur! Te ajută bunica, dacă nu te descurci.

–Bine, mamă, zise atunci Florian, înțelegând că nu are rost să și protesteze.

–Bună dimineața!, zise bunica, ce tocmai apăruse și dumneaei în bucătărie, iar apoi continuă: Ce miroase atât de bine?

–Îi prepar Lorinei o omletă, iar apoi poți să-ți faci și mata una, dacă vrei, îi răspunse Ariana.

–Aștept, ce să fac? Parcă am de ales…, îi replică bunica și, la fel, fără a se întreba dacă nu i-o fi foame și lui Florian…

În vremea aceasta, Gând Bun și Andu luau deja micul dejun, pregătit dinainte de mama lor, care se trezise mai devreme, ca să nu aștepte copiii. Gând Bun îi spuse telepatic fratelui ei să vină la ei acasă, pentru a nu mai aștepta la rând, dar Florian cel Curajos refuză, dorindu-și să înfrunte soarta crudă și indiferența familiei, pe care își dorea din tot suflețelul lui cel bun și răbdător s-o schimbe în din ce în ce mai bună.

Își propusese să înceapă cu Lorina, pe care avea de gând să și-o apropie cu dovezi de afecțiune, ca un frate mai mare, ce-i spune basme surioarei sale și se joacă împreună cu aceasta, dăruindu-i cât mai mult din timpul său.

-Ei, cum arată aranjamentul din farfurie? Așa-i că-i o operă de artă culinară? Hai, papă, Lorina, să te faci mare!

Vocea mamei îl întrerupse pe Florian din visare și observă că mai rămăsese în tigaie din omletă, dar și resturi din celelalte ingrediente ce se regăseau în farfuria, din care Lorina începuse să mănânce, delicat, iar mama sa o complimenta cu cuvintele:

-Mânca-o-ar mama pe ea, ce fomiță îi era și, cu toate acestea, cât de frumos papă! Dă-mi să pupe mami degețelele tale mici și frumoase!

-Lasă copilul să mănânce liniștit, îi zise bunica, și, mai bine, pune-mi, te rog, într-o altă farfurie, resturile care au rămas de la prepararea omletei, să le mănânc eu, că nu mai pot aștepta, mă ia cu leșin de foame!

–Imediat, zise mama și execută.

Florian îndrăzni atunci să ia, cu două degețele, un pic din farfuria Lorinei, fiindcă murea bietul de foame și, chiar în acel moment, fetița începu să țipe:

–Mamiiii, a luat din farfuria mea, din porția mea!

–De ce ai făcut asta, Florian? întrebă mama. Îți e lene să-ți pregătești o altă omletă? Puturosule, obraznicule ce ești, uite cum mă superi de la prima oră a zilei! Drept pedeapsă, ai să pleci nemâncat la școală, ca să te înveți minte și, altădată, să nu mai faci ce-ai făcut!

Florian nu răspunse, ci se duse la el în cameră, pentru a-și pune uniforma, își luă apoi ghiozdanul și, tocmai când să iasă pe ușă, bunica îl opri și, dându-i 10 lei, îi spuse:

-Când te întorci acasă după ore, să iei, te rog, de la colțul străzii, gogoși, că-mi vine sor-mea în vizită după-amiază și știu că-i plac acelea. Poți să-ți iei și ție un covrig din bani, dacă vrei…

-Sărut mâna, bunico! Am să iau, sigur. Din toți banii, gogoși?

–Da, din toți, că poate mănânc eu două, ori trei, fiindcă sunt bătrână, maică, și dacă mor mâine, nu mai apuc altădată...

–Bine, bunico, iau mai multe, mai zise băiatul și plecă spre școală.

Pe drum, își luă un covrig, pe care-l înfulecă, pur și simplu, atât de foame-i era…

Și atunci…se trezi! Da, din vis, pentru că toate cele trăite din clipa în care deschisese ochii în patul fratelui său fuseseră un vis, comprimat într-o secundă, prin puterea magică a lui Andu cel Viteaz, care-i oferi astfel o perspectivă asupra a ceea ce avea să se întâmple, ca să-l pregătească sufletește pentru confruntarea cu ai săi.

„-Suntem aici, lângă tine, frățioare!”, auzi și se simți puternic. Sări din pat și, după 10 minute în baie, merse în bucătărie, unde își propuse să își ia inima în dinți și, prin comportamentul său, să schimbe cursul evenimentelor.

-Bună dimineața, mamă!

–Bună dimineața, Florian, tocmai voiam să vin la tine în cameră, să te trezesc!

–Sunt treaz, mămico, spune-mi, ai luat micul dejun?

-Desigur, doar sunt sculată de vreo două ore, mi-am băut chiar și cafeaua…

–Să-ți fie de bine atunci! Îmi dai voie, te rog, să pregătesc micul dejun și pentru mine, Lorina și bunica, fiindcă trebuie să apară și ele? Aș putea face o omletă, știi cât îi place Lorinei…și i-aș putea-o pregăti exact așa cum o vrea ea, fiindcă am văzut cum o faci tu, de obicei.

Foarte surprinsă, mama îi răspunse doar un:

-Desigur!, iar apoi exclamă, uitându-se spre ușă… Draga mamii, te-ai trezit și tu? Stai un pic, că-ți pregătește Florian o omletă, exact așa cum îți place ție!

–Cu brânză, ardei gras, roșii, măsline și castravete ras pe deasupra?, întrebă Lorina.

-Bineînțeles, puiul mamii drag, doar știe mama că tu ești o finuță și nu mănânci orice, sau dacă nu arată apetisant în farfurie!

–Bună dimineața!, zise bunica, ce tocmai apăruse și dumneaei în bucătărie, iar apoi continuă: Ce miroase atât de bine?

–Îi prepară Florian Lorinei o omletă, dar zicea că face și pentru mata, dacă vrei, îi răspunse Ariana, iar apoi continuă: Aoleu, la cât de încet te miști tu, Floriane, moare asta mică de foame, dă-te la o parte și lasă-mă pe mine! Poți să faci apoi o alta pentru tine și bunica, voi puteți aștepta…

–Aștept, ce să fac? Parcă am de ales…, îi replică bunica și, din nou, fără a se întreba dacă nu i-o fi foame și lui Florian…

Băiatul se posomorî și-și întrebă prin telepatie frații dacă nu a greșit el pe undeva, sau poate ar fi fost o altă abordare a acelui eveniment… Îi răspunse Zâna Zânelor, care asistase invizibilă la întreaga scenă din bucătărie:

„-Copil drag, tu nu ai greșit cu nimic și nici nu ai fi putut schimba ceva, fiindcă aceasta e firea lor, așa s-au născut ei, așa gândesc, au o percepție a realității diferită de a ta și de a mea. Acesta e normalul lor, chiar dacă-i egoist și indiferent față de tine, ei nu conștientizează asta. Amintește-ți de basmul „Albă ca Zăpada” și zi-mi cu ce a greșit mica prințesă de mama sa vitregă nu a putut-o iubi?”

„-Cu nimic, ci, dimpotrivă, era bună, blăndă și nu-și dorea decât iubire, acceptare…”

„-Întocmai! La fel ca în povestea ei, și într-a ta, o mamă bună s-ar fi gândit la tine cu dragoste și compasiune, dar Ariana nu simte astfel și nu-i din cauză că nu ești fiul ei biologic, fiindcă s-au văzut părinți adoptivi ce și-au iubit copilul vitreg cu o dragoste mare, ca niște părinți buni și adevărați.”

„-Așa sunt ei, iar eu nu îi pot schimba, am înțeles, îți mulțumesc, bunica mea dragă!”

„-Copilul meu scump, e greu de tine, dar vei fi bine…în viitorul apropiat, înarmează-te cu răbdare!”

„-Răbdarea este una dintre calitățile mele, bunico, la fel ca și curajul, ar fi trebuit să-mi aleg numele de Florian cel Curajos și Răbdător!”

„-Știu, puiuț, și mai știu că ai ales înțelept și empatic să schimbi locul cu fratele tău, fiindcă el nu ar fi rezistat prea mult în această familie, doar auzea și gânduri, care l-ar fi epuizat emoțional și îmbolnăvit apoi foarte repede, oricât ar fi el de viteaz…”

Închei aici acest al cincilea capitol al poveștii mele, fiindcă avem cu toții nevoie să așezăm gânduri bune și să căutăm soluții împreună cu Andreea și Andu cel Viteaz, pentru a-l ajuta cât mai mult pe Florian cel Curajos și Răbdător, în bătălia sa cu forțele întunecate.

Morala acestui fragment din poveste e un proverb românesc ce concordă cu caracterul Arianei și al altora asemenea ei: „E croit rău și cusut bine.”