Pentru a supraviețui vicisitudinilor sorții, omul are nevoie de o stare de bine pe care, dacă nu și-o poate oferi încontinuu, atunci devine musai ca, măcar din când în când, să se refugieze într-un univers al binelui, fie acesta și virtual, ori imaginar.
Am descoperit odată cu acest site și un astfel de univers, ca pe o altă planetă pe care aș numi-o tot Acasă. Noi cei de pe aici suntem ca o familie, simțindu-ne mai apropiați prin cuvinte uneori decât de membrii propriilor noastre familii. Iar asta se întâmplă fiindcă nu întotdeauna seamănă soră cu frate, dar cuvintele schimbate pe aici îi descoperă ca aproape identici în spirit pe doi prieteni ce s-au cunoscut online.
„Ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni?” (Dan Puric)
Și uite așa își creează omul mai multe familii ale sale. Da, mai multe, fiindcă avem familia reală, dar și pe cea de la serviciu (unde fiecare dintre noi ne petrecem cea mai mare parte din zi) și mai avem… familia de pe net. Veți spune, poate, că mai sunt și altele, fiindcă unii dintre noi avem, desigur, și lumi imaginare, în care ne refugiem alături de „familiile iubitoare”, ce ne copleșesc cu dovezi de afecțiune pe acolo, chiar dacă „acolo” e doar în mintea noastră, fiindcă mintea e cea mai importantă! Și mai există, desigur, vieți paralele, pe care le trăim prin intermediul cărților, sau poveștilor din blogurile citite, cu care ne identificăm uneori într-atât încât nutrim sentimente de afecțiune… pentru familiile din acestea.
Iar aici am să fac o paranteză, fiindcă mă simt vinovată de ceva, deși nu sunt cu adevărat, dar simt că par a fi în ochii unui prieten. Cu ceva timp în urmă, am scris o poveste, pe care am numit-o Povestea lui Gând Bun, ce e în arhivă cu toate cele patru capitole ale sale, fiindcă îmi propusesem s-o fac serial. Ei bine, m-am oprit din scrisul unei continuări, atunci când am descoperit o greșeală care m-a paralizat, pur și simplu, neștiind cum aș putea-o corecta. Ce voi’ a spune? Vă voi explica deîndată. Atunci când am căutat un diminutiv frumos pentru mama celor trei copii, mi-a sunat tare bine (în mintea mea) Lena, nume pe care l-am și ales imediat, fără a mă mai gândi… oare de ce îmi place atât de tare? Răspunsul l-am aflat după câteva zile, când am citit continuarea unei alte povești de pe blog, în care numele de alint al unei fetițe (pe care o îndrăgisem, e adevărat) era tot Lena. Pare a fi furt intelectual, dar nu e decât o eroare dramatică, pe care o voi corecta, fie ștergând Povestea lui Gând Bun, fie schimbând prenumele bunei femei cu un altul. Încă nu m-am hotărât cum o să fie, dar îl asigur pe prietenul meu de faptul că eu nu sunt o hoață… Doamne, ce oribil sună cuvântul, dar am simțit că-i important să-l scriu și să mă eliberez din închisoarea unor gânduri, ce nu-mi dădeau pace de când am (re)văzut acel nume în povestea prietenului meu! …Ieri, eram gata-gata s-o fac (iar) de oaie, cum zice o vorbă veche, cu acea Călătorie fantastică, ce semăna prea mult cu Micul Prinț, dar tot neintenționat, desigur. Mă întreb acum dacă fiecare scriitor la început de drum riscă, la fel ca mine, să copieze idei ale altora? Nu știu, dar am înțeles acum că e important să fiu mult mai atentă cu ceea ce aștern pe hârtie, fie aceasta electronică. Și cu asta închid paranteza.
Spuneam despre starea de bine, pe care o căutăm fervent, ca pe un balsam de care are atâta nevoie sufletul nostru, din greu încercat de cotidianul în care se simte adeseori prizonier. Am observat că soarta ne-o trimite întotdeauna, ca pe o bucurie, adeseori împărtășită cu alte suflete în care ne regăsim pe noi înșine, redescoperindu-ne totodată, doar ne vedem acum și din altă perspectivă, oglindindu-ne în ochii fiecărui om cu care interacționăm, prin schimbul nostru de cuvinte.
Doar timpul ne va spune însă dacă prieteniile pe care le legăm online se vor dovedi a fi efemere, sau destinate a crește în intensitate odată cu trecerea vremii. Fiindcă doar Moș Timp știe a revela asemănări, ori elemente care ne completează și ne oferă, implicit, Acea Stare de Bine …prin sentimentul de împlinire, ce ne ține alături, ca pe niște spirite îngemănate de-o aceeași soartă.
Fericirea dintr-o clipă 
22 de răspunsuri la „Pe planeta gândurilor mele”
Acum, zic eu, este foarte greu să găsești nume care să nu fi apărut în alte scrieri. Nu cred că este motiv de plagiat. Da, dacă era vorba de acţiune, de psihologia personajelor, mai ziceam.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am ajuns și eu la concluzia că mi-am făcut griji degeaba. Mulțumesc, Constanța! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos articol. ☺️
Ca o părere personală: eu cred că un nume folosit într-o operă literară, poate fi folosit și în alte creații, atâta timp cât între creațiile respective, singurul element comun este respectivul nume. Personal, cred că nu ai greșit absolut cu nimic. ☺️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Cristian, părerea ta mă liniștește! 🙂
Iar aprecierea pentru articol mă bucură nespus de mult! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intâi de toate sunt bucuros că brațele mele n-au stat de pomană întinse ca să îmbrățișez doar văzduhul. 🙂 Bine ai venit! Spuneam și eu că mă simt aici ca într-o oază spirituală și ca acasă. În virtual desigur (și tocmai de aceea mă simțeam dator să salt în slăvi virtualul cu orice ocazie 🙂 ), dar ca într-o familie. Acum, pentru că ai descoperit la rându-ți acest lucru și ai scris despre asta în aceiași termeni, nici pe departe nu o să consider asta ca un furt intelectual, ci numai o mare, foarte mare satisfacție. Cum de asemenea, sunt foarte convins că se va bucura și Petru, aflând că fetița din povestirea lui ți-a inspirat și ție numele unui personaj. Te rog să nu îți faci niciun fel de probleme și să nu schimbi nimic. Dau garanții pentru părerea lui Petru (care va sosi probabil mai târziu) pentru că, ei bine! chiar ne cunoaștem destul de bine aici în casa noastră. Suntem prieteni pe afinități, nu de conjuctură. Poate nu ne știm elemente de ordin fizic, este drept, dar ne-am lipit suflet lângă suflet și ne-am văzut cu ochii minții cea din urmă undă a emoțiilor trăite sau imaginate. Am zis că e o cunoaștere mult mai profundă asta. Singura problemă adevărată ar fi (mi s-a întâmplat mie 🙂 ), dacă ai începe cu un nume pentru un personaj și la sfârșitul textului, acel personaj să și-l fi schimbat fără ca să te mai anunțe și pe tine. Se țin de năzdrăvănii personajele mele și de multe ori fac ce vor în textele pe care le scriu. E vorba de Bogdan din „Iubire eternă”. De-asta l-am și făcut neserios în caracterizare 🙂 pentru că eu am vrut să-l cheme George și așa fusese câteva rânduri… Deci nu îți face probleme cu numele… se cam pun după voia personajelor, nu după a noastră.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine ne-am găsit! 🙂
Mulțumesc, dragă Condei, pentru comentariul tău care m-a mai liniștit, deși mi-a revelat că te-am plagiat și pe tine :))) …dar am aflat și că m-ai iertat deja, înțelegând că tot neintenționat a fost. 🙂 Dintre atâtea gânduri în care ne regăsim devine aproape imposibil să le cernem pe cele ce sunt doar ale noastre, nu-i așa? (oare există și dintr-acestea? …„prieteni pe afinități, nu de conjunctură”, cum spuneai) 🙂
ApreciazăApreciază
Categoric trebuie să-ți liniștești conștiința (mult prea gingașă după părerea mea – ca o aripă de fluture) și să nu mai apreciezi drept plagieri aceste asemănări de gânduri. Pe aici ni se întâmplă la tot pasul. Plagiere ar fi dacă ți-aș lua eu să zicem povestea lui Andrei, fiindcă mi-a plăcut, și aș publica-o la mine, cu iscălitura mea, schimbând poate pe ici-pe colo, câte ceva. Se întâmplă asta,, dar în lumea largă a facebook-ului, unde mișună tot felul de oameni… Povestea Potecuța care are gardul desfăcut înspre hoardele năvălitoare ale acelei lumi 🙂 I-au luat o poezie și măcar de ar fi lăsat-o cum era, dar au schingiuit-o, i-au pus greșeli gramaticale (ca astfel să nu mai fie recunoscută 🙂 ) și astfel au publicat-o, bineînțeles sub alt nume. Absolut grotesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din păcate, se tot întâmplă astfel de orori și, de aceea, mi-am și făcut atâtea probleme, fiindcă povestea visătoarei lui Petru nu e încă publicată, deși sper s-o văd prin librării în viitorul cât mai apropiat. 🙂
ApreciazăApreciază
Și eu l-am „plagiat” pe Sorescu, cu partida mea de cărți… Chiar îmi e imposibil să mă pronunț. Dar voiam musai să zic că mi-ai adus aminte de un nume. Al unei fete din satul meu din Moldova, de cînd eram mică, și pe care l-am întîlnit o singură dată-n viață, la ea: Ilona 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E un nume rar Ilona, eu nu-l mai auzisem, dar îmi sună tare bine, cum mi-a sunat și Lena. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Conexiuni… Asocierea de sunete m-a dus direct la numele ăsta, uitat de zeci de ani.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa funcționează mintea și găsește uneori chiar și amintiri demult uitate. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și l-ai citit desigur și în „Pădurea spânzuraților”. Poate mă înșel eu? Fata de la gazda lui Apostol Bologa…?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Memoria mea nu-i atât de bună, Condei, poate și fiindcă nu m-a impresionat cartea lui Rebreanu (am s-o recitesc însă, cu mintea de acum), dar am căutat pe google și pot să-ți confirm că numele Ilona apare și-n aceasta. 🙂
ApreciazăApreciază
Ah! Mi-ai luat o piatră de pe inimă. M-am temut să nu fi greșit, nu mi-a dat prin minte să mă verific și să dau cu bâta-n baltă. Nu mai sunt așa de sigur pe memoria mea. Să fiu sincer mă suspectez chiar de Alzheimer… Am văzut că e un test, dar îmi e frică să-l fac. Și ca să-ți mai mărturisesc încă ceva (am văzut că meriți) cam de asta m-am apucat și de scris… Mi-a plăcut ce e drept tot timpul, dar nu-mi dam ocazia. Acum însă, cu lupii la ușă….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu mă tem de Alzheimer, Condei, fiindcă am o bunică ce suferă de această afecțiune, dar nu pot decât să sper să nu fi moștenit gena. Oricum, previn cu exerciții prin care-mi antrenez neuronii și, la fel cum spui, chiar și prin scris, de vreo doi ani, chiar dacă doar de vreo două luni pe blog….
ApreciazăApreciază
Cine, eu? Despre ce vorbeam? 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 😉
ApreciazăApreciază
Unde e testul ăla, are vreun link? :))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Am apreciat fiindcă și eu sunt interesată :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu aș ști să-l pun, sunt foarte ageamiu la chestii din astea. Am bâjbâit o dată, nu știu cum am făcut, încercam să văd cum e treaba cu boala aceasta, dacă temerile mele sunt fondate… Cred că dacă scrii simplu test pentru… apare de îndată. Logaritmii sunt foarte bine puși la punct. Eu nu l-am dat. Prefer s-o spun doar așa, ca și cum de fapt nu aș crede… O certitudine m-ar îngrijora și mai rău mi-ar face. Oricum e pe bază de stres…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
:))))))
ApreciazăApreciază