„Numai iubind te vindeci”, „transfer de iubire” și „cultivarea curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere” reprezintă doar trei dintre expresiile pe care le-am citit într-un articol dedicat transferului afectiv marca Freud, scris de Jean Chiriac, care ne povestește despre terapia prin psihanaliză și observațiile sale clinice asupra răspunsului pacienților săi la aceasta.
Dacă vă întrebați ce m-a determinat să mă documentez în legătură cu acest subiect, răspunsul este unul complex, fiindcă derivă din mai multe surse inspiraționale, dintre care cele mai importante mi s-au revelat în această dimineață, urmare vizionării unui episod din serialul Miss Fisher’s Murder Mysteries, pe care-l savurez uneori împreună cu cafeluța matinală. Expresia din titlu mi-a captat atenția deîndată ce am auzit-o, fiindcă o căutam fervent în mintea mea în ultimul timp, încercând a defini ceva ce se întâmplă frecvent în comunicarea din mediul virtual.
Pe scurt, ea îl întâlnește pe el și încep a-și scrie, iar în misivele celuilalt fiecare se regăsește pe sine, sau așa îi pare ei, femeie singură și neîmplinită sentimental, emoțional, etc. Scriitoarea Jane Austen avea o vorbă ce descrie foarte elocvent reacția femeii la „curtarea” bărbatului:
„Femeile îşi închipuie că admiraţia este mai mult decât simplă admiraţie… iar bărbaţii au grijă ca ele să-şi închipuie astfel.”
Drama începe atunci când ea se atașează emoțional de el, iar el… deja s-a plictisit și caută o altă ea. Sigur că nu poți obliga pe nimeni să iubească, sau să-și dorească o poveste de iubire ca-n basme, însă oare n-am putea evita astfel de flirturi care numai nevinovate nu sunt? Un bărbat poate că mi-ar răspunde nu, fiind în natura lui să cucerească femeia prin cuvinte și prin emoțiile pe care i le induce comunicarea dintre ei doi. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi pare tragică o astfel de situație, iar scrierile ce povestesc despre durerea femeii urmare unui astfel de „preludiu nevinovat” într-un mod fără sens încheiat îmi arată că nu sunt singura care simte așa.
Am încercat aseară să scriu despre asta într-o poezie, pe care însă, la scurt timp după ce am publicat-o, am și șters-o, fiindcă mi-a părut… nereușită! De ce? Mai întâi, pentru că părea a se adresa unui singur el, ceea ce nu-i așa. În al doilea rând, fiindcă avea atât versuri albe, cât și rime și, pur și simplu, nu-mi suna bine. Atunci mi-am zis că voi reda mai elocvent ideea în proză.
Închei cu aceeași melodie pe care o atașasem poeziei, fiindcă Celine Dion spune exact ce am încercat să redau eu aici, iar cuvintele sale sunt și scrise, pentru a fi înțelese bine. Nu mai zic nimic despre vocea solistei, fiindcă acele cuvinte ar fi de prisos…
Fericirea dintr-o clipă 
25 de răspunsuri la „Transfer afectiv”
Flirtul virtual este un subiect tare complicat. Cel mai bine e să te prefaci că nu-l observi și să-ţi vezi de ale tale.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Într-adevăr, Constanța, e un subiect delicat și complex, fiindcă suntem diferiți, ca percepție și simțire.
Și eu am ajuns la aceeași concluzie, ignor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum spuneai și tu cândva, un articol este cu atât mai interesant, cu cât este urmat și de comentarii pe măsură. Citind cele scrise de tine, evident că am avut reacții interioare pe care mă pregăteam să ți le aduc de îndată la cunoștință. Asta este și ideea blogului, nu? Comunicăm între noi și comentăm, altfel ne-am scrie ideile în jurnalul personal ca acum 30-40 de ani (dinaintea internetului, vreau să spun) și acolo și-ar găsi odihna… Ca și primele poezii de prin școala generală. Dar până să ajung în pătrățica mea, la locul desemnat pentru asta, am avut ocazia de a citi și alte reacții. Întotdeauna o fac. Și chiar eram foarte curios să aflu și părerea celorlalți… M-am bucurat de fiecare în parte și le-am dat dreptate tuturor câte puțin. Totuși am dat un singur like, la cel al Potecuței, pentru că a exprimat cel mai bine ceea ce mă pregăteam la rândul meu să-ți spun. Îi mulțumesc că m-a scutit. 🙂 În loc de asta, voi scrie o povestire, pe care o încep chiar acum, ca să păstrez ideea. Fiind inspirată de tema articolului tău, îți promit că vei avea parte de o dedicație, Qis. Te rog numai să ai puțină răbdare cu mine, pentru că mai am alte câteva de terminat până atunci. Eu mă conformez îndemnului Issei: „Încet…. e timp!” De-ar pune o vorbă bună și pentru mine lui Moș Timp, i-aș rămâne îndatorat. Veșnic! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îndemnul Issei, dragă Condei, a avut darul de a mă relaxa și pe mine, fiindcă am sesizat că, într-adevăr, nu e nicio grabă și că vorba ,,dă-i timpului timp” nu degeaba a fost inventată. 🙂
Potecuța și pe mine mă surprinde plăcut de fiecare dată, scriind exact cuvintele pe care cu toții avem nevoie (ca să zic așa) să le citim. Sunt atât de revelatoare, încât simți că nu ar mai fi nimic de adăugat, iar asta se transformă într-o stare de bine, în sensul de bucurie sufletească. 🙂
Abia aștept să citesc articolul tău, dar am răbdare, așa că-ți zic și eu ca Issa, ,,Încet… e timp!” 🙂
ApreciazăApreciază
Frumos articolul acesta. Pe mine m-a prins. Eu sunt din ceata celor care în mediul real are un flirt ce durează de 15 ani și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cât de norocos sunt / suntem. ☺️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru apreciere, Cristian!
„…de 15 ani” îmi spune mie că deja nu se mai cheamă flirt, ci altfel…poate iubire? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
L-am numit flirt în mod fictiv. Se cheamă dragostea vieții mele; se cheamă jumătatea mea, la fel cum eu mă numesc jumătatea ei. Se cheamă că deși ne mai și ciondănim, nu apune soarele peste mânia noastră. ☺️☺️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos ai spus! 🙂
Mă bucur din suflet pentru voi! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc. 🙏
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am început să nu mai dau vina pe virtual chiar pentru orice. Tot ce ţine de tehnologie face atât de mult parte din viaţa noastră, din noi, încât chiar nu mai pot spune că virtualul e ceva SF, un fel de balaur cu şapte capete. Sigur, depinde şi unde căutăm, dacă căutăm. Dar între un crai care trimite inimioare virtuale şi un altul care vine la uşă cu 131 de trandafiri şi mă duce la bal şi-mi cântă serenade, chiar nu aş vedea o diferenţă, doar pentru că amărâtul ăla primul e din virtual. Adică zău, şi craiul ălalalt, dacă vrea, după bal tot la nevastă merge. Sau tot la ascuţit cuţite, dacă e puţin psihopat.
Sigur, e infinit mai uşor să te prefaci în virtual, să-l faci pe celălalt să creadă că eşti ceea ce nu eşti. Dar în cazul ăsta, zău… cred că e nevoie totuşi şi de nişte atenţie mai multă şi de partea cealaltă. Adică putem fi dezamăgiţi pe măsura aşteptărilor. Că oamenii poartă măşti şi-n autobuze, şi pe la birou.
Şi nu erau proşti bătrânii care spuneau treaba aia cu sacul de sare mâncat lângă un om.
Da, virtualul poate fi utilizat uşor pentru a sfărâma o inimă. Dar inima aia trebuie să fie totuşi atentă la… detalii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuță, am citit pe nerăsuflate comentariul tău, care povestește despre aspecte comune celor două medii: real și virtual. De acord, suntem aceiași noi din real și pe net, doar că purtăm măști în virtual. Ei bine, da, însă la adăpostul unei măști, omul devine un altul, fiindcă subconștientul său îl îndeamnă să-și împlinească neîmplinirile, fără niciun fel de consecințe (în aparență, desigur). Imaginează-ți că ai putea face tot ceea ce vrei, poți seduce ca să-ți testezi șarmul, ori poți juca absolut orice rol, chiar și al unei femei tu fiind bărbat. În virtual, se poate… și confuzia creată îți bulversează mintea dacă ai ghinionul să întâlnești astfel de „minți criminale”. Am pus ghilimele doar pentru a sublinia, nu pentru că n-ar fi așa. Ți se pare dur? Și mie, dar uneori, oamenii se sinucid din… „iubire”, prin urmare, nu-i de șagă, ci-i un semnal de alarmă ce merită tras, după părerea mea. 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt perfect de acord cu ce spui. Dar. Intervine un mare dar. Nu te poţi lăsa sedus în 5 minute. Am dreptate? Până când ajungi să pui suflet în acea relaţie începută virtual, trebuie şi subliniez trebuie să îţi dai timp. Or în timpul ăsta omul din spatele ecranului se dezvăluie, nu are cum altfel. Dacă te interesează acel om pentru o eventuală relaţie, e datoria „ta” (pun în ghilimele ca să se înţeleagă că acel tu e generic) să fii în gardă. Dacă crezi de la primul mesaj că acel bărbat e amorezat de tine şi te laşi dusă de val… vina e împărţită. Sub nicio formă nu dau vina pe victimă. Nu! Dar ca şi-n viaţă, nu putem acorda credit primului venit numai din disperarea de a nu rămâne singuri. Deci acel semnal de alarmă trebuie tras de ambele părţi. Că trebuie început totul cu noi, cu încrederea noastră-n noi, nu cu a bănui pe oricine, asta nu face bine absolut deloc.
Trebuie să fim conştienţi de ce şi cine suntem. Să ştim să primim un compliment din partea oricui, fără să cădem pe spate şi apoi să-l învinuim pe celălalt că ne-a zdrobit inima. Să fim relaxaţi şi deschişi fără să însemne asta că suntem disponibili oricui, oricum, oricând. Şi dacă ne preţuim noi pe noi, nu ne vom da voie să cădem în panta aia periculoasă. Despre asta e vorba. Că virtualul tot oameni ascunde. Dacă ridicăm ziduri aici, ne vor lovi când ducem gunoiul sau când cumpărăm pâine. Noi cu noi trebuie să fim bine şi atunci ei nu vor putea lovi. Că atunci vom înţelege că cine vine cu o laudă, poate chiar un compliment mai altfel, e posibil să o spună fix ca un prieten, nu ca un pretendent. Şi răspundem relaxaţi şi le primim cu drag. Dacă asta se duce la alt nivel, se face pas cu pas. Că nici în viaţă nu ajungem la cununia civilă cu omul care ne-a deschis uşa să putem intra în bloc cu sacoşele. Şi da, se poate discuta lejer. Şi dacă e femeie şi se dă bărbat sau invers, e imposibil să ajungi să te dărâme asta. E imposibil. Nu ai voie să investeşti sentimente într-o imagine de avatar. Se cer fotografii, se cere număr de telefon. Nu suntem copii, nu ne jucăm aşa. Da, schimbăm mii de mesaje. Dar la un moment dat se cere număr de telefon. Şi trebuie să ne dăm seama când ceva e parcă cu virgulă. Dar nu putem pleca din start de la ideea că virtualul ascunde pericole la tot pasul. Şi noi tot virtuali suntem. Şi câte posibile prietenii frumoase s-ar pierde dacă am bănui atât de uşor pe oricine. Dar uite, timpul dovedeşte cine e autentic şi cine nu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot Moș Timp, Potecuță, ai dreptate! Când nu-l adorm Maria, Mirabela, desigur… 😉
Îți mulțumesc pentru comentarii! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Purtăm măști și în real și nu o spun de dragul de a o spune. ☺️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat! Suntem noi înșine doar atunci când ne aflăm „singuri acasă” :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cândva, nu demult, în urma unui eveniment la care am purtat o mască, am scris o poezie numită „Măști”. O poți găsi la mine pe blog. ☺️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă uit imediat! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
In mediu virtual si o pisica poate parea leu.
E delicat subiectul oricum, dar ideea de transfer afectiv privita ca flirt, nu face rau, poate nici bine. Cheia pare aici ”fiecare se regăsește pe sine, sau așa îi pare ei, femeie singură și neîmplinită sentimental, emoțional, etc. ”
Oricum te pune pe ganduri si te zdruncina un pic, vezi citatul lui Austen si melodia faina postata, a lui Celin Dion.
O zi buna!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru comentariu, Ina, fiindcă ai dreptate, subiectul e tare delicat! Și pentru apreciere îți mulțumesc și, la rândul meu, îți urez o zi frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciază
… Pentru că mediul e virtual, cum zici chiar și tu 🙂
Nimeni nu caută pe altcineva virtual decît pentru satisfacerea ego-ului propriu sau ce crede că-i lipsește. Uită că te-ar vrea cineva pentru tine însăți. Eu așa cred 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Am înțeles și eu asta, în sfârșit, Issa, și mă străduiesc să și accept că virtualul e exact așa cum îl descrie cuvântul. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Încet… e timp ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😘❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dupa parerea mea nu exista „flirt nevinovat” asa cum iubirea si jocul cu inima cuiva se exclud total. Da, stiu, nu suna bine si nu las loc de interpretari, dar chiar cred asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Părerea mea este aceeași cu a ta și-mi pare nespus de trist că expresia ,,jocul iubirii” este sinonimă în mintea unora cu ,,jocul cu inima cuiva”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană