Raze de soare zglobii
și jucăușe ca zefirul
dansează printre nori
pe aripile unui vis.
Când simt c-au obosit
se-așează pe un iris
și țes din gânduri alese
povești cu forme diafane:
Unicorni dalbi ca neaua
și zâne din lumină
se întrupează ca din puf de păpădie
în mintea mea doldora de poezie.
Și-atunci, dansez în ploaie
cu ochii către cer,
ca să cuprind, ca-n basme,
al norilor învăluit mister.
Fericirea dintr-o clipă 
7 răspunsuri la „Pe cerul meu”
Foarte frumos spus!
Atat de multe lucruri minunate putem descoperi atunci cand știm sa privim natura. Cand devenim una cu ea. Când ne întoarcem la noi înșine.
Felicitari! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Ştefan!
E adevărat, natura e uimitoare, iar noi de la aceasta ne luăm energia și dragostea de viață! 🙂
ApreciazăApreciază
Cu drag, Crista!
Ma bucur ca pot sa te urmăresc și îți mulțumesc din inima ca și tu o faci.😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu mulțumesc, Ştefan! 🙂
ApreciazăApreciază
Cu bucurie! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi ce bucurie aduce descoperitea acelui mister!
Foarte frumos ai scris!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță!
Mi-am amintit de o poveste de când eram eu mică, Norișor se chema și era despre o fetiță căreia îi plăcea să privească norii. Din păcate, nu mai știu cine a scris-o, pentru că mi-ar plăcea s-o recitesc. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană