Design a site like this with WordPress.com
Get started

În exil…

Ieri, pe la două după-amiaza, am avut dispoziție de citit și – cum îmi doream neapărat să fie niște cuvinte de-ale Issabelei Cotelin și mai multe decât cele cuprinse într-un articol, am luat din biblioteca personală ultima sa carte, care-mi mai rămăsese mie de citit: „În exil printre oameni”.

Știam deja, din două recenzii, că va fi și cu dat apă la șoricei și că tocmai de aceea, am și amânat eu atât de mult lectura sa. Dar ieri, mi-am zis și:

„Hai, Cri, acum este timpul său! Sigur va fi o poveste tare frumos spusă, la fel ca minunata „Procesul Margaretelor”, pe care ai citit-o în duminica de acum… trei sau patru săptămâni, sau ca nu mai puțin fascinanta „Cutie cu suveniruri”, savurată -pur și simplu- în weekendul imediat următor! Și ce dacă va fi (și) tristă?!”

Zis și făcut. Mi-am luat cartea, cum vă spuneam, și am pătruns timidă în lumea Danei, pe care am îndrăgit-o de îndată. Cum altfel? M-am regăsit atât de mult în gândurile și-n trăirile eroinei, încât am râs, am plâns și am tremurat de emoție în același timp cu aceasta, i-am ținut pumnii ori de câte ori tânăra noastră se afla la o răscruce de viață, am felicitat-o în gând pentru mai toate alegerile sale (întrebându-mă -totodată- dacă eu aș fi avut curajul său), m-am bucurat pentru fiecare împlinire a sa, mai mare sau mai mică…. Cu alte cuvinte, da, am trăit efectiv capitol după capitol, plăcându-mi din ce în ce mai mult, iar ultimul, pot spune cu mâna pe inimă – cel mai mult! L-a însoțit și un mare regret: că lectura cărții ajunsese la final…, în doar câteva ore. Însă, după încă o oră, eu mă aflam tot plăcut surprinsă de ce-am citit și tare emoționată, iar asta-mi spune că suflețelul meu rămăsese acolo, în lumea din carte.

Nu, aceasta nu e o recenzie, ci doar am descris ce-am simțit eu, dar fără a povesti subiectul romanului – fiindcă mi-e teamă să nu spun prea mult, sau prea puțin…. Dar n-am putut să nu vă zic măcar un pic despre emoția aceea intensă, pe care iată c-am păstrat-o încă vie în suflețel și după aproape 24 de ore.

Cred că mi-a fost menită această carte, adică undeva în stele, era scris s-o citesc și apoi să-mi devină specială.

***

Îți mulțumesc, Issa, din toată inima! Și bineînțeles, aștept cu nerăbdare să te citesc înainte! Spor la scris și la cât mai multe povești frumoase!! ❤

(foto preluată de pe site-ul editurii Siono)
Advertisement

6 responses to “În exil…”

  1. Doamne, Cris, îți mulțumesc mult pentru sinceritate…
    Povestea Danei și-a cerut impetuos dreptul la viață și… cine-s eu, să nu i-l dau? A fost scrisă chiar pe nerăsuflate și cu obiectivitate maximă, cît am putut, tocmai pentru ca nu eu să mă implic în poveste, ci eventualul cititor care se recunoaște în Dana sau cunoaște o Dană 🙂 Chiar și numele cît mai comune sînt alese pe același criteriu.
    Eu mă bucur că a ajuns unde trebuie și că-mi spui asta ❤

    Liked by 1 person

    1. A ajuns fix unde trebuia. 🙂 Cu mare drag și, la rându-mi, îți mulțumesc tare mult și pentru căldura din acest comentariu. Mi-a făcut tare bine să-l citesc! ❤❤ Emoțiile împărtășite se simt minunat, întotdeauna! Te îmbrățișez!!

      Liked by 1 person

  2. Am retrăit emoţiile mele citind despre ale tale. Cred că Dana a adunat de prin suflete noastre şi ne-a făcut să ne vedem de pe margine, cumva.
    Tare frumos ai scris!

    Liked by 1 person

    1. Asta cred și eu că s-ar fi întâmplat, fiindcă m-am regăsit mai bine pe mine însămi, sau m-am înțeles, citind despre Dana. Deși experiențele noastre seamănă prea puțin, dar trăirile… ei bine, sunt identice. ❤️
      Îți mulțumesc, din toată inima! Ce bucurie am simțit citindu-ți comentariul! A fost tot un fel de “eu am găsit pe cineva ca mine”.
      Te pup și îmbrățișez cu drag, Potecuță!! 😘🤗

      Liked by 1 person

  3. Dana este una dintre eroinele Issabelei care chiar mi-a ajuns la inima, ma bucur ca ai descoperit povestea ei. O poveste care ar trebui citita de multi, si sper inteleasa, pentru ca din ce in ce mai putine fete/femei sa traiasca In exil printre oameni. ❤

    Liked by 1 person

    1. Tare bine ar fi, într-adevăr, s-o citească din ce în ce mai multă lume și, de altfel, e de ajuns s-o înceapă, fiindcă e atât de frumos spusă, încât eu nu cred că va exista cineva care să nu empatizeze imediat cu eroina, nemailăsând cartea din mână până la final. 🙂 Cu atât mai mult că ne regăsim, din ce în ce, pe noi înșine, zic, vorbind de femei în special.
      Îți mulțumesc pentru gândul bun lăsat aici, Ana! Te îmbrățișez!! ❤️

      Liked by 1 person

%d bloggers like this: