„Cât de frumos ești îmbrăcat!
Dar spune-mi, cum se poate oare,
să ai haine de serbare
și să-mi umbli descălțat?”
*
Imaginea dinainte mi-a reamintit de aceste versuri drăguțe, pe care le-am citit pe la vreo 9 ani, într-o carte pentru copii, ce avea pe fiecare pagină a sa câte o ilustrație însoțită de o poezioară, de regulă, scurtă. 🙂 Cam atât îmi amintesc despre această carte minunată. Și că autorul său era rus, dar nu sunt sigură de această ultimă informație. Îmi mai aduc aminte acum și de o altă poezie, despre luna aprilie, din aceeași carte prea-frumoasă:
„Ba că ninge, ba că-i soare,
vremea prea e schimbătoare!
Stau pe gânduri în iatac
și nu știu cum să mă-mbrac!”
*
Și mai rememorez acum și alte versuri, tot de acolo, cu o ștrengăriță pe nume Lia, care-și dorea tare mult să coasă… Acestea sunt dintr-o poezie mai lungă, căreia-i voi scrie aici doar începutul:
„Cât de mult să cos aș vrea,
Lia într-o zi-și spunea.
Nu prea știu cum s-a făcut,
bluza nouă de s-a rupt.
*
Ei, dar iată că n-am ac
și nu pot porni la treabă.
Fără ac, ce pot să fac?
Și la joacă fug în grabă...
*
Poate s-a pierdut pe scară,
poate s-o fi rupt, săracul!
N-o fi oare în cămară?
Cine știe unde-i acul?!
*
Pentru el am răscolit
casa toată dimineața
și abia de l-am găsit,
dar -în schimb- am pierdut ața!”
**
Bineînțeles că aceasta era, la acea vreme, cartea mea preferată, iar versurile sale le învățasem deja pe dinafară, însă tot nu mă săturasem s-o recitesc iar și iar și iar. Până într-o zi în care, la noi în vizită, au sosit un prieten de-al tatălui meu, însoțit de fiul său, un băiețel de-o seamă cu mine. Ne-am jucat împreună și, după cum v-ați imaginat (probabil), i-am citit și din acea carte noului meu prieten. Când a venit vremea ca oaspeții noștri să plece acasă la ei, băiețelul i-a zis tatălui său că și-ar dori o carte ca a mea. În acel moment, tatăl meu mi s-a adresat:
-Cristina, te rog, dăruiește-i lui Cristian cartea ta, fiindcă nu se mai găsește prin librării o alta la fel și tu ai citit-o și răscitit-o! E timpul să îndrăgești o altă carte…
-Dar, tati, aceasta e și va fi mereu cartea mea preferată, oare cum aș putea să mă despart de ea?!
-Învață să renunți, hai, te rog, fii o fetiță înțeleaptă!
Și zicând aceste cuvinte, tata îmi luă cartea din mână, iar apoi i-o dădu lui Cristian. Nu știu dacă vă puteți imagina ce era -în acel moment- în suflețelul meu de copil, căruia i se luase parcă o parte din sine, odată cu acea carte. Îmi doream tare mult să fiu bună și înțeleaptă, cum mă vedea tata, dar nu-mi reușea ioc! La scurt timp după aceea, oaspeții noștri au plecat, iar eu nu-mi amintesc ce am mai zis, ori dacă am plâns sau nu, însă știu că golul acela din suflet mi-a rămas până în prezent intact și încă mai am sentimentul că părintele meu mi-a greșit atunci, oricare i-ar fi fost intenția. Cred că la fel simte și o mamă căreia i se smulge din brațe copilul. Vi se pare o analogie exagerată? Mie, nu. Cartea aceea avea suflet în ochii mei și-mi era la fel de puiuț, cum îi e o păpușă preferată unei fetițe. 🙂 Iar aceste ultime cuvinte mi-au reamintit de o altă întâmplare, de și mai de departe în timp, fiindcă eu aveam pe atunci doar 5 anișori.
Eram la o nuntă și -bineînțeles- cea mai tânără invitată. 🙂 Și pentru a sta cât mai cuminte, mireasa mi-a dat păpușa ei preferată (încă din a sa copilărie), ca să mă joc cu aceasta. Cum era de așteptat, m-am atașat imediat de acea păpușă, însă atunci când am plecat, m-am văzut nevoită să mă despart de ea.
Și-mi amintesc cum nu înțelegeam, îmi tot spuneam că mireasa, Daniela, e mare acum și ar fi putut să-mi dăruiască mie păpușa ei, adică să mi-o dea de tot, nu numai să mă joc un pic cu ea, cât timp eram acolo. Părinții miresei au reacționat însă diferit de cum avea să reacționeze tatăl meu după doar câțiva ani, căci unul dintre ei a exclamat:
-Cum o să-i dăm Cristinei păpușa preferată a Danielei?! Nu se poate așa ceva!!
Revenind la cartea mea… Dacă vă sună cunoscute versurile sale și știți -din întâmplare- și care-i autorul acestora, v-aș fi recunoscătoare de mi l-ați spune, fiindcă tare mult mi-ar plăcea să-mi regăsesc bucuria din copilărie, poate, chiar din aceeași carte, pe care aș putea s-o caut și chiar s-o regăsesc într-un anticariat.
***
Închei într-o notă optimistă, cu un basm minunat povestit…
Fericirea dintr-o clipă 
23 de răspunsuri la „O poză ce-mi amintește de-o carte”
[…] parte, care lipsea. Pe Cristina te invit sa o descoperi aici si mai ales sa citesti povestea “O poza ce-mi aminteste de-o carte” care ma conduce pe mine acum sa scriu o poveste, din copilaria […]
ApreciazăApreciază
Sper din tot sufletul sa iti regasesti cartea! Chiar daca in sine tatal tau are si el dreptate, ca pana la urma nu luam nimic cu noi. Si e bine sa ne fortificam renuntand uneori cu voie sau fara voie la ceva. E un exercitiu. Insa stiu ce inseamna sa pierzi ceva si cat doare. Unele lucruri, oameni, daca ar fi dupa noi, ar ramane vesnic aproape. Totusi, nu renunta si sunt sigura ca va reveni la tine, pt ca iti doresti f mult. Si mie mi s-a intamplat. Cand va fi, va fi! 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, Elena! 🤗
Cu ajutorul lui Nautilus, am reușit s-o aflu și am comandat-o deja, în zorii zilei de ieri. Acum abia aștept să o primesc și, când va fi, o voi scana, iar apoi publica, pentru că merită citită de cât mai multă lume, versurile sale sunt atât de frumoase, încât bucură cititorul de orice vârstă, cred… ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce veste frumoasa! Ma bucur mult pentru tine! 🤗🤗 si pentru toti care o vor citi, eu una abia astept! ♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumeeesc! În maximum 6 zile scrie că o voi primi, asta înseamnă că cel mai târziu marți… 🤗 ♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! ♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤
ApreciazăApreciază
https://www.okazii.ro/iordan-chimet-c-te-o-g-z-c-te-o-floare-ilustra-ii-florica-vasilescu-popescu-a210814133
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu reușesc să îmi amintesc, dar îmi sună tare cunoscut titlul, așa că ar putea fi. Mulțumesc din suflet! 🙂
ApreciazăApreciază
Iordan Chimet?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am și comandat-o. Mulțumesc mult încă o dată! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deoarece viitorul omenirii este ascuns în trecut, iar prezentul este perceptia rational-sentimentala de cea mai joasa, frecventa, o copie aparenta fizica, indusa, programata, limitata de cele 5 simturi primare, involuate la maximum, din cauze obiectiv-materialiste generatoare de moarte ! 🙂 ))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc pentru răspuns! 🙂
ApreciazăApreciază
🙂 😀 :D)))) Faine amintiri din viitor… 2071.
ApreciazăApreciază
Nu înțeleg, Iosif, de ce din viitor? 🙂
ApreciazăApreciază
Ințeleg perfect durerea ta la pierderea cărții. Și eu le tezaurizez de parcă ar fi placate cu aur. 🙂 Și nici măcar n-am 5 ani. Anyway, ai incercat să dai de Cristian? Sigur de tot cartea ta preferată zace la el in bibliotecă. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am încercat, Jo, deși aș putea să-l întreb pe tata ce mai știe de prietenul lui. 🙂
Îți mulțumesc! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce induiosator! Si mie imi pare rau ca ti-au dat/luat cartea preferata. Ce povesti frumoase, nu mai zic de versuri_hrana pentru o micuta. Si faptul ca le mai stii este impresionant. Din pacate nu stiu autorul, dar sper cumva sa o regasesti. Si eu aveam o carte preferata in copilaria de mica mica: ”Au ma doare, Doctor Bun” (vin la el sa-si afle leac/ si o broasca si un vierme si-un gandac.” Si era cu multe ilustratii desene cu animalute si doctorul ce-i insanatosea. Dar mai mult nu-mi amintesc…
O zi buna! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, dragă Ina! ❤
Ce frumos sună și versurile din cartea ta preferată! 🙂 Îmi place atât de mult, încât o voi căuta, căci mi-ar plăcea s-o citesc toată… nepoțelului meu Andrei, ce are 8 ani, acum. 🙂
O zi bună îți doresc și eu! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Era demult… Sa-ti traiasca nepotelul si sa va bucurati impreuna de toate cartile frumoase! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc mult! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sper din suflet să o regăseşti! Îmi pot imagina ce-a simţit sufletul tău de copil atunci şi tare rău îmi pare că ai simţit asta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc din suflet, Potecuță! Da, poate citește cineva căruia i-a trecut prin mână aceeași carte. 🙂 Curios e că-mi amintesc întreaga poezie cu Lia, ceea ce-mi spune că mi-a plăcut nespus de mult la acea vreme. 🙂
Te îmbrățișez! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană